În articolul de opinie "Cum plăteşte "dl. Ionescu" preţul economiei de piaţă a bancherilor", dl. Cristian Hostiuc, directorul editorial al Ziarului Financiar, făcând referire la un articol semnat de mine şi publicat de ZF în ziua de 6 septembrie a.c., face o serie de afirmaţii care acreditează ideea că bancherii primesc prin lege o putere "dis creţionară", "distorsionând" prin acţiu nile lor "abuzive" economia de piaţă şi determinând, în urma acestor practici, creşterea costului creditului. Să le luăm pe rând:
1. Sistemul bancar nu este singura industrie supusă reglementării şi autorizării. Se mai întâmplă şi în telecomunicaţii, energie, industria alimentară etc. Scopul îl reprezintă protejarea interesului public. Industria bancară este însă un caz aparte datorită riscului sistemic pe care îl poate declanşa, prin contaminare, falimentul unei bănci. Acesta este motivul pentru care condiţiile de autorizare sunt mult mai restrictive decât în cazul altor industrii, pornind de la capitalul minim (în cazul UE 10 mil. EUR) care trebuie subscris şi vărsat (în numerar) de către acţionari şi terminând cu condiţiile de competenţă şi experienţă ale personalului băncii. Mai mult, după autorizare, autoritatea de reglementare şi supraveghere a industriei bancare (în România este BNR) veghează ca reglementările prudenţiale pe care le-a emis să fie respectate întocmai de către bănci, în caz contrar sancţionându-le până la retragerea licenţei.
Numărul de licenţe bancare nu este limitat ca în alte industrii (de exemplu, industria telecomunicaţiilor) şi nici industria însăşi nu este o castă închisă (precum cea a notarilor).
Oricine îndeplineşte regulile de autorizare ale BNR poate primi o licenţă bancară, inclusiv investitorii chinezi la care s-a referit dl. Hostiuc. De asemenea, oricine poate aduce bani (inclusiv investitori chinezi), îşi pot în