Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum întârzie baronii Deltei consolidări de 1.000.000.000 de lei

Publicat in Romania Libera, miercuri 8 septembrie 2010 ·

Autorităţile din judeţul Tulcea au obţinut de la Guvern un miliard de lei noi pentru refacerea digurilor distruse de inundaţiile care au avut loc în Deltă în lunile iunie şi iulie, dar nu pot utiliza aceste fonduri. Cei 300 kilometri de diguri vizate pentru consolidare şi supraînălţare fac obiectul nesfârşitelor dispute dintre autorităţi şi firmele agricole deţinute de aşa-zişii "baroni" ai Deltei. În timp ce Sistemul de Gospodărire a Apelor, Consiliul Judeţean Tulcea (CJ) şi o instanţă de judecată admit că digurile aparţin domeniului public, Alexandru Bittner, Traian Rece şi Constantin Zibileanu susţin în continuare că le-au cumpărat de la fostul FPS şi pretind despăgubiri de zeci de milioane de euro. Nicolaie Chichi, vicepreşedinte al CJ Tulcea, spune că, deşi se impun măsuri de urgenţă, „există dispute cu firme private privind proprietatea digurilor care întârzie realizarea investiţiilor".

Firmele care controlează digurile sunt Pisccola Murighiol, controlată de Alexandru Bittner, Agrodelta Sireasa, a fostului senator PSD Traian Rece şi Piscicola Tulcea a liberalului Constantin Zibileanu. Chiar dacă CJ Tulcea nu a intrat în posesia digurilor, a investit totuşi apoape trei milioane de euro pentru repararea digului de la Ceatalchioi, administrat de Agrodelta Sireasa, deţinută de fostul senator PSD Traian Rece. Specialiştii de la Sistemul de Gospodărire a Apelor Tulcea suţin că firma lui Rece nu a întreţinut digul de la Sireasa, iar localnicii au efectuat mai multe breşe. Digul a cedat în luna iulie şi a inundat satele Ceatalchioi, Pătlăgeanca şi Sălceni, fiind afectate peste 200 de case şi 6.000 de hectare de teren agricol. Traian Rece a declarat atunci că a declanşat un proces împotriva Prefecturii Tulcea despre care spune că ar fi dispus spargerea digului. Satele Partizani şi Ilganii de Jos au fost afectate, de asemenea, de inundaţii iar proprietarul digu

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rezultatele la Evaluarea Națională 2024, publicate miercuri. Vezi listele cu notele și mediile elevilor, pe județe

HotNews acum 48 minute
Rezultatele la Evaluarea Națională 2024 vor fi publicate în scurt timp de Ministerul Educației, pe site-ul evaluare.edu.ro. Atunci veți găsi mai jos în articol listele cu notele și mediile primite de elevi la Evaluarea Națională 2024. Ministerul Ed

Mai mult de jumătate dintre români își doresc un independent ca viitor președinte al țării SONDAJ

Ziare.com acum 45 minute
Mai mult de jumătate dintre români sunt de părere că viitorul preşedinte al României ar trebui să fie un lider politic independent de partidele politic, conform unui sondaj realizat de INSCOP la comanda News.ro. Acelaşi sondaj mai relevă că 38,7 % d

LIVE DE LA ORA 11:00 România, eliminată în „optimile” EURO 2024 de Olanda » Analizăm partida de la Munchen la GSP Live

Gazeta Sporturilor acum 58 minute
Alberto Boțoghină revine cu o nouă ediție GSP Live, azi, de la ora 11:00.

Incendiu violent în București, la un grup de locuințe învecinate. Trei persoane au ajuns la spital, 26 au fost evacuate

Ziare.com acum 2 ore
Pompierii din Bucureşti au intervenit, în noaptea de marţi spre miercuri, pentru stingerea unui incendiu care a izbucnit în Sectorul 2, la un grup de locuinţe învecinate. 26 de persoane au fost evacuate, cinci fiind asistate medical. Trei dintre ele

Incident șocant în Capitală. Un pacient care era transportat la spital a sărit din ambulanță și s-a aruncat în Dâmbovița

Ziare.com acum o ora
Un bărbat de 33 de ani care era transportat, marţi seară, cu ambulanţa la Spitalul Clinic de Psihiatrie ”Profesor Doctor Alexandru Obregia” din Bucureşti a devenit agitat, a lovit personalul autospecialei şi s-a aruncat în Dâmboviţa. Trei poliţişti

Primele rezultate ale Evaluării Naţionale, aşteptate miercuri / Când se depun contestaţiile

News.ro acum o ora
Ministerul Educaţiei va publica, meircuri, primele rezultate ale Evaluării Naţionale. Rezultatele finale vor fi afişate în 9 iulie. Peste 160.000 de elevi au fost înscişi în examen, dar mai mult de 7.000 dintre ei nu au susţinut probele. Primele rez

Trei oameni au murit și cinci au ajuns la spital, după un accident grav în Giurgiu

Ziare.com acum o ora
Trei bărbaţi şi-au pierdut viaţa şi alte cinci persoane au fost transportate la spitale din Capitală în urma unui accident între un autoturism şi o autoutilitară produs pe DN6, între localităţile Valea Plopilor şi Stâlpu. "ISU Giurgiu a fost solicit

Lagarde: Turneul Eras al lui Taylor Swift nu este singurul care menţine inflaţia ridicată în zona euro

HotNews acum 2 ore
Preşedinta Băncii Centrale Europene (BCE), Christine Lagarde, a declarat marţi că Turneul Eras al lui Taylor Swift nu este singurul care menţine inflaţia ridicată în zona euro, transmite CNBC. Lagarde a spus că, deşi inflaţia serviciilor a rămas per

Aproape 600 de cazuri noi de rujeolă în ultima săptămână. INSP a anunțat și un deces la un copil de 8 luni din Iași

Ziare.com acum 9 ore
În ultima săptămână, s-au înregistrat peste 580 de cazuri noi de rujeolă, numărul total depăşind 20.000, a anunțat Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP). Cele mai multe, peste 2.000, sunt în judeţul Braşov. În ultima săptămână s-a înregistr

VIDEO „Nu este necesar” un test congnitiv pentru Joe Biden, spune Casa Albă / „Are Alzheimer sau demență?”

HotNews acum 9 ore
Un test cognitiv „nu este necesar” pentru Joe Biden, a cărui stare de sănătate este un subiect intens discutat după dezbaterea electorală cu candidatul republican Donald Trump de săptămâna trecută, a declarat marți purtătorul de cuvânt al Casei Albe

Vremea

București
acum

21°
mie.

19°/25°
joi

17°/28°
vin.

21°/31°
sâm.

21°/33°
Iasi
acum

17°
mie.

15°/20°
joi

14°/23°
vin.

14°/28°
sâm.

16°/30°
Constanta
acum

23°
mie.

21°/27°
joi

18°/26°
vin.

20°/29°
sâm.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

15°
mie.

13°/16°
joi

13°/21°
vin.

14°/25°
sâm.

16°/28°
Timisoara
acum

17°
mie.

15°/24°
joi

13°/27°
vin.

16°/29°
sâm.

17°/34°