Proiectul de restructurare a căilor ferate, improvizat de Ministerul Transporturilor, împinge cele trei companii feroviare de stat spre faliment. Doar privatizările mai pot salva „mersul trenurilor".
Valul de concedieri (13.000 de ceferişti) propus de Ministerul Transporturilor la CFR Călători, CFR Marfă şi CFR Infrastructură deschide drumul spre pierzanie al acestor societăţi. O astfel de măsură, trâmbiţată drept o „restructurare", nu va avea drept rezultat decât echilibrarea bugetelor celor trei companii, în cel mai bun caz doar pentru următoarele câteva luni.
Cu un personal redus (de la CFR Marfă se preconizează renunţarea la 5.000 de angajaţi), cele trei societăţi de stat vor... merge din ce în ce mai prost. CFR Infrastructură va fi tot mai puţin capabilă să ofere siguranţă circulaţiei, iar riscul accidentelor va creşte. Trenurile de călători vor continua să întârzie, iar confortul pasagerilor va avea de suferit.
Dar cea mai gravă consecinţă a acestui tip de „restructurare" va suferi CFR Marfă, companie care se află în plin proces de privatizare. Aceasta îşi va pierde din active şi contracte, implicit cotă de piaţă, fapt care va conduce la scăderea valorii de vânzare a companiei. Doar privatizarea rapidă poate face din companiile feroviare de stat ceea ce nu s-a reuşit în 20 de ani de aşa-zise restructurări. Iar procesele de vânzare trebuie grăbite, şi nu tărăgănate aşa cum s-a întâmplat cu CFR Marfă. „Cu trei ani în urmă, această companie valora mai mult de patru miliarde de euro", spune Constantin Pestrea, directorul companiei de transport feroviar Unifertrans (concurent al CFR Marfă) şi fost vicepreşedinte al SNCFR.
Dacă firma privată de transport Unifertrans ar fi interesată de preluarea concurentului său, preţul de achiziţie s-ar situa sub un miliard de euro, apreciază Pestrea. Prăbuşirea CFR Marfă s-a accentuat în ultimul an, interv