Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Regulament draconic pentru roş-albaştri

Publicat in Romania Libera, miercuri 8 septembrie 2010 ·

Antrenorul Stelei, Ilie Dumitrescu, este conştient că jucătorii săi nu pot fi ţinuţi în frâu, dacă nu există un regulament de ordine interioară prin care fotbaliştii pot fi traşi la răspundere când încalcă regulile. La noul set de legi din cadrul clubului roş-albastru, au contribuit, alături de Ilie Dumitrescu, şi jucătorii şi întreg staff-ul tehnic. Cea mai drastică pedeapsă, amendă de 10.000 de euro, îi vizează pe componenţii echipei care vor fi surprinşi pe stradă după ora 22.00.

Tehnicianul a precizat că a discutat cu patru dintre cei mai reprezentativi jucători din lotul actual al Stelei despre reducerea numărului de zile de cantonament. „A fost un dialog pozitiv. Dacă reducem numărul de zile de cantonament, se obligă să respecte alte reguli. Le-am spus că trebuie să scriem un contract pe tema aceasta. Dacă sunt prinşi pe stadă după ora 22.00, amenda e de 10.000 de euro. Nimeni nu trebuie să intre în contradictoriu cu cineva din staff-ul echipei. Vreau să fie respect peste tot. Am pus amenda pentru ziua liberă în cazul în care jucătorii fac altceva în afară să se odihnească", a spus Ilie Dumitrescu.

Antrenorul Stelei a primit o veste bună din partea echipei medicale, care şi-a dat acceptul ca Răduţ să intre în programul normal de antrenament. Nu acelaşi lucru se poate spune şi despre Tănase, mijlocaşul urmând să mai efectueze câteva teste medicale pentru a se cunoaşte exact modalitatea de refacere după accidentarea din meciul cu FC Timişoara.

Ilie, pe cai mari

Ilie Dumitrescu (foto) este în măsură să pună condiţii jucătorilor, având în vedere rezultatele foarte bune pe care le are de când a preluat funcţia de antrenor al Stelei. În cele cinci jocuri în care i-a condus pe roş-albaştri de pe bancă, tehnicianul a înregistrat două victorii şi o remiză în campionat şi a calificat gruparea din Ghencea în grupele Europa League, după ce a elimi

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marian Vanghelie şi un fost director al Economat Sector 5, trimişi în judecată de DNA pentru abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave şi complicitate la această infracţiune

News.ro acum o ora
Fostul primar al sectorului 5 al Capitalei Marian Vanghelie şi un fost director general al Economat Sector 5 au fost trimişi în judecată pentru complicitate la abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave şi respectiv abuz în serviciu cu conseci

UPDATE - Naţionala României şi-a aflat adversarele din preliminariile CM-2026 / Mircea Lucescu: E o grupă echilibrată. Trebuie să câştigi meciurile ca să poţi spune dacă ai avut sau nu noroc la tragerea la sorţi / Ce a declarat Răzvan Burleanu

News.ro acum 2 ore
Naţionala România va evolua în grupa H, alături de Austria, Bosnia, Cipru şi San Marino, în preliminariile Cupei Mondiale din 2026, conform tragerii la sorţi de vineri. Selecţionerul Mircea Lucescu a declarat, vineri, că grupa României în preliminar

Alte trei aeronave F-16, achiziționate de România, au aterizat în Baza 71 Aeriană

Ziua Constanta acum o ora
Trei aeronave F-16 Fighting Falcon, achiziționate de România de la Regatul Norvegiei, au aterizat vineri, 13 decembrie, în Baza 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu”, de la Câmpia Turzii, în vederea dotării Escadrilei 48 Vânătoare. Achiziția noului l

VIDEO Filmul românesc „Anul nou care n-a fost”, pe micile ecrane înainte de Crăciun. Unde și când va fi difuzat

HotNews acum 24 minute
„Anul nou care n-a fost”, un film regizat, scris şi produs de Bogdan Mureşanu, va fi difuzat în premieră absolută pe micile ecrane, sâmbătă, 21 decembrie, de la ora 21.00, pe TVR 1. Lungmetrajul este difuzat simulcast pe TVR Internaţional şi TVR Mol

Zelenski spune că Rusia a folosit cel puţin o rachetă nord-coreeană în atacul masiv asupra Ucrainei. „Acesta e planul de pace al lui Putin, de a distruge totul”

HotNews acum o ora
Federaţia Rusă a folosit cel puţin o rachetă nord-coreeană în atacul masiv de vineri dimineaţă asupra Ucrainei, a declarat preşedintele Volodimir Zelenski. Într-o postare pe reţeaua X, liderul de la Kiev a prezentat bilanţul atacului cu drone, rache

Horaţiu Potra scapă de controlul judiciar

Mediafax acum 2 ore
Horaţiu Potra, cel despre care s-a spus că s-a ocupat de paza lui Călin Georgescu, scapă de măsura controlului judiciar. Decizia a fost luată vineri de Tribunalul Prahova.

Kelemen Hunor insistă pentru un singur candidat la prezidenţiale din partea coaliţiei. „Altfel, s-ar putea să nu intre niciunul în turul doi”

HotNews acum 5 ore
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, vineri, că organizaţia sa a arătat că din partea coaliţiei de guvernare trebuie să fie un singur candidat pentru alegerile prezidenţiale, care vor fi reluate anul viitor, pentru că altfel s-ar putea ca n

Melodii nedifuzate ale lui Michael Jackson, descoperite după 35 de ani într-un depozit abandonat

Libertatea acum o ora
12 melodii necunoscute și înregistrate de Michael Jackson în perioada 1989-1991 au fost descoperite într-o unitate de depozitare aparţinând unui producător muzical, a relatat vineri, 13 decembrie, The Hollywood Reporter.

Lansarea campaniei naționale de prevenire a corupției: „E TIMPUL SĂ NU MAI DĂM ȘI NOI CEVA”

Ziare.com acum 2 ore
Direcția Generală Anticorupție (DGA), în parteneriat cu platforma Stop Contrabanda inițiată de BAT România, lansează pe 13 decembrie 2024 campania națională de prevenire a corupției „E TIMPUL SĂ NU MAI DĂM ȘI NOI CEVA”. Scopul principal al campaniei

Franța are un nou premier. Pe cine a numit Emmanuel Macron

Libertatea acum o ora
Președintele Franței, Emmanuel Macron, l-a numit, vineri, pe Francois Bayrou în funcția de premier. Acesta are ca țintă să scoată țara din a doua criză politică majoră din ultimele șase luni, relatează agenția de știri Reuters.

Vremea

București
acum

vin.

1°/4°
sâm.

-1°/4°
dum.

2°/8°
lun.

1°/6°
Iasi
acum

-2°
vin.

-3°/1°
sâm.

-3°/3°
dum.

0°/6°
lun.

-0°/6°
Constanta
acum

-1°
vin.

-1°/5°
sâm.

0°/6°
dum.

4°/7°
lun.

2°/7°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-1°/2°
sâm.

-2°/2°
dum.

-1°/3°
lun.

-1°/3°
Timisoara
acum

vin.

1°/4°
sâm.

0°/3°
dum.

1°/6°
lun.

-0°/3°