Festival Şeitan de la casele de pensii. Un ins comenta pe net, cu mânie proletară, scandalul cu drepturile de autor.
"Eu cred că, de fapt, sub masca revoltei statului la coadă se ascunde oftica că sunt puse vuvuzelele să scoată bani pentru prestaţiile lor. Se vede cu ochiul liber cine face cel mai mare gât! Toţi sunt rotofei, bronzaţi după concedii exotice, cu vile la mare sau la munte (unii şi colo, şi dincolo). De ce oare un muncitor la şaibă poate şi trebuie să plătească taxe şi pentru ultimul bănuţ câştigat, iar «domnii» jurnalişti şi actori vor să câştige 100 milioane şi să plătească taxe doar pentru 10 milioane?" Din nou, şaiba. În comunism, şaiba a făcut carieră. De-o parte, şaiba - de cealaltă, intelectualii dracului. Primii produceau. Ceilalţi, după împrejurări: profesorii frecau menta trei luni pe an, medicii luau bani. Ziariştii erau, după nomenclator, "lucrători în presă". Nimeni nu-şi punea pe uşă strungar. De aici, pizma strungarilor. Inginer, da. Veniseră pe filiera şaibei. Şi doctorii: dr. Apoi au renunţat, că le spărgeau borfaşii casele. Fiindcă doctorii aveau bani. Aşa a gândit şi partidul de câte ori s-a pus problema salarizării medicilor. N-o spunea nimeni explicit, dar plutea o înţelegere tacită: ăştia iau pe lângă, iau cu plicul. Moralul societăţii s-a înlălţat între cei doi poli: şaiba şi şpaga. Plus lenea intelectualilor. Toleraţi. Ca şi azi, calculul era simplu: îi ţineai pe toţi într-o mână şi nu revendicau nimic. Doar atât: le orientai eficient duşmănia. Ghişeele Casei de Pensii a Municipiului Bucureşti în zilele festivalului Şeitan. Ca la balamuc. De-o parte, vitele... aprecierea era a unei întreprinzătoare scoasă din minţi de cozile la care stătuse de la ora 9 şi ceva. De cealaltă, bugetarii, mai lefteri după tăierea salariilor. Bugetarii, cu nervii întinşi la maximum de la aiureala cuplului-minune Şeitan - Vlă
