Unul dintre cele mai discutate subiecte ale ultimelor zile il reprezinta in mod evident disputa dintre banci si unii dintre clientii acestora, nemultumiti de serviciile oferite de bancheri.

Personal, in ultimii 5 ani am luat doua credite de la doua banci diferite – un credit auto in euro contractat in 2005 la o dobanda fixa, care a ramas fixa pana cand am returnat in intregime creditul anul acesta, si un credit pentru nevoi personale fara garantii, contractat in 2008 la o dobanda egala cu Euribor la 6 luni plus o marja de 4,56% si un comision de administrare de 0,25%/luna la sold. Totul a fost transparent, iar contractele au fost respectate, astfel ca cel putin pana acum nu am avut surprize. Cu alte cuvinte, pot sa ma plang de comisioane sau de marjele mari, dar nu pot spune ca mi s-au introdus in contract clauze abuzive. Din cate se pare insa, nu toti cei care au luat credite au fost in aceeasi situatie cu mine. Sa analizam pe rand partile implicate in aceasta disputa, scrie Cristian Orgonas pe blogul sau.

I. Bancile

Pana la aparitia OU 50/2010 au existat banci care, profitand de lipsa unui cadru legislativ adecvat, au acordat credite la costuri stabilite incorect. Astfel, cum putem numi formularile de genul “dobanda este fixa, dar banca isi rezerva dreptul de a o modifica in functie de situatia de pe piata monetara”, sau "dobanda totala este formata dintr-o marja de x% adaugata la dobanda interna a bancii", dobanda interna despre care clientul nu stia nimic?

Desigur, putem sustine ca o DAE de 25% la un credit de nevoi personale in euro reprezinta camata, insa daca dobanzile si comisioanele au fost mentionate transparent in contract, clientul nu prea mai are de ce sa se planga din moment ce le-a acceptat.

Ca urmare a prevederilor OU 50, bancile incearca acum sa schimbe contractele de credit pentru clientii exi