Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Am scăpat de Olanda şi Italia, dar nu de Spania şi Anglia

Publicat in Romania Libera, joi 9 septembrie 2010 ·

Reprezentativa de tine­ret a României se va gă­si în urna capilor de serie la tragerea la sorţi a meciurilor din barajul pentru Campionatul European din 2011, du­pă ce a terminat pe primul loc Grupa 1 a preliminariilor.

Pentru a ajunge la turneul fiPentru a ajunge la turneul final, programat în vara anului viitor în Danemarca, „tricolorii mici" trebuie să câştige dubla manşă din play-off, care se va juca în acest an, pe 9 octombrie, turul, şi 13 octombrie, returul.

Alături de „tricolori", în urna favoritelor se mai regăsesc Suedia, Olanda, Cehia, Italia, Croaţia şi Scoţia, formaţii pe care elevii lui Emil Săndoi nu le pot întâlni în play-off. În schimb pot da peste alte două forţe ale Europei la acest nivel, Spania sau Anglia, echipe care au prins barajul de pe poziţia secundă a grupelor 4, respectiv 9. Ceilalţi posibili oponenţi sunt Grecia, Elveţia, Ucraina, Belarus şi Islanda. „Aş vrea să evităm Spania şi Anglia şi să jucăm primul meci în deplasare. Îmi felicit jucătorii pentru efortul depus în partida-retur cu Rusia. Au dat dovadă de caracter, evoluând timp de o oră în inferioritate numerică. În ambele partide cu Rusia am demonstrat că ne putem bate de la egal la egal cu orice adversar. Sunt încrezător în ceea ce priveşte meciurile din play-off", a spus selecţionerul Emil Săndoi.

Preşedintele Ligii Profesioniste de Fotbal, Dumitru Dragomir, a fost impresionat de prestaţia cuplului de fundaşi centrali ai reprezentativei de tineret a României Găman-Papp, din partida retur cu Rusia (0-0). „Peste foarte puţin timp aceşti jucători de la tineret vor face pasul spre echipa mare şi vom avea din nou o primă formaţie bună. Viitorii antrenori ai naţionalei vor avea rezultate. Fundaşii centrali de la tineret, Găman şi Papp, sunt peste ce se joacă acum la naţionala mare. Cu Chivu aş juca altceva, nu l-aş ţine pe linia de fund", a spus Dragomir. Răzvan Luce

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marian Vanghelie şi un fost director al Economat Sector 5, trimişi în judecată de DNA pentru abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave şi complicitate la această infracţiune

News.ro acum o ora
Fostul primar al sectorului 5 al Capitalei Marian Vanghelie şi un fost director general al Economat Sector 5 au fost trimişi în judecată pentru complicitate la abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave şi respectiv abuz în serviciu cu conseci

UPDATE - Naţionala României şi-a aflat adversarele din preliminariile CM-2026 / Mircea Lucescu: E o grupă echilibrată. Trebuie să câştigi meciurile ca să poţi spune dacă ai avut sau nu noroc la tragerea la sorţi / Ce a declarat Răzvan Burleanu

News.ro acum 2 ore
Naţionala România va evolua în grupa H, alături de Austria, Bosnia, Cipru şi San Marino, în preliminariile Cupei Mondiale din 2026, conform tragerii la sorţi de vineri. Selecţionerul Mircea Lucescu a declarat, vineri, că grupa României în preliminar

Rusia suspendă exporturile de cereale către Siria, Ucraina i-ar putea lua locul

HotNews acum 19 minute
Rusia a suspendat exporturile de cereale către Siria, din cauza problemelor legate de plată şi incertitudinii politice provocate de înlăturarea de la putere a preşedintelui Bashar al-Assad, afirmă surse ruse şi siriene citate vineri de agenția Reute

Alte trei aeronave F-16, achiziționate de România, au aterizat în Baza 71 Aeriană

Ziua Constanta acum 2 ore
Trei aeronave F-16 Fighting Falcon, achiziționate de România de la Regatul Norvegiei, au aterizat vineri, 13 decembrie, în Baza 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu”, de la Câmpia Turzii, în vederea dotării Escadrilei 48 Vânătoare. Achiziția noului l

Operațiune de salvare în Munții Maramureșului. Salvamontiștii caută trei ucraineni aflați de 10 zile pe drum

HotNews acum 9 minute
Salvamontiştii caută, vineri, în Munţii Maramureşului, trei cetăţeni ucraineni care ar fi de zece zile pe drum, nu mai au hrană şi apă. Zăpada în zonă ajunge şi la un metru înălţime, informează News.ro. Salvamont Maramureş intervine în Munţii Maramu

Horaţiu Potra scapă de controlul judiciar

Mediafax acum 3 ore
Horaţiu Potra, cel despre care s-a spus că s-a ocupat de paza lui Călin Georgescu, scapă de măsura controlului judiciar. Decizia a fost luată vineri de Tribunalul Prahova.

Kelemen Hunor insistă pentru un singur candidat la prezidenţiale din partea coaliţiei. „Altfel, s-ar putea să nu intre niciunul în turul doi”

HotNews acum 5 ore
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, vineri, că organizaţia sa a arătat că din partea coaliţiei de guvernare trebuie să fie un singur candidat pentru alegerile prezidenţiale, care vor fi reluate anul viitor, pentru că altfel s-ar putea ca n

Viktor Orban crede că lumea se va linişti odată cu venirea lui Donald Trump la Casa Albă

HotNews acum 2 ore
Premierul conservator ungar Viktor Orban a asigurat vineri că situaţia în lume se va linişti odată ce republicanul Donald Trump va fi învestit preşedinte al SUA pe 20 ianuarie, iar schimbările impulsionate de viitorul preşedinte american vor ajunge

OMS avertizează că urgenţa climatică este, „în esenţă, o criză sanitară”

G4Media acum 44 minute
Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a avertizat vineri, în faţa Curţii Internaţionale de Justiţie (CIJ), că urgenţa climatică reprezintă, „în mod fundamental, o criză sanitară”, care nu mai este „o situaţie ipotetică din viitor, (ci) este aici şi

Preşedintele francez Emmanuel Macron l-a numit prim-ministru pe aliatul său centrist Francois Bayrou

Ziua Constanta acum 3 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron l-a numit vineri prim-ministru pe aliatul său centrist Francois Bayrou, după consultări dificile pentru găsirea unui succesor al lui Michel Barnier, înlăturat săptămâna trecută în urma unei moţiuni de cenzură con

Vremea

București
acum

vin.

1°/4°
sâm.

-1°/4°
dum.

2°/8°
lun.

1°/6°
Iasi
acum

-1°
vin.

-2°/1°
sâm.

-3°/3°
dum.

0°/6°
lun.

-0°/6°
Constanta
acum

-2°
vin.

-2°/5°
sâm.

0°/6°
dum.

4°/7°
lun.

2°/7°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-0°/2°
sâm.

-2°/2°
dum.

-1°/3°
lun.

-1°/3°
Timisoara
acum

vin.

1°/4°
sâm.

0°/3°
dum.

1°/6°
lun.

-0°/3°