Aproximativ 20 la sută din populaţia comunei Zagra din Bistriţa-Năsăud primeşte venit minim garantat, numărul beneficiarilor de ajutor de la stat fiind de aproape zece ori mai mare faţă de oraşul Bistriţa, unde nici un procent din populaţie nu primeşte venit minim garantat. Inspectorul social Radu Scripa de la Inspectoratul Social Regional Maramureş a declarat, joi, într-o şedinţă a Colegiului Prefectural Bistriţa-Năsăud, că autorităţile au verificat, până în prezent,
Aproximativ 20 la sută din populaţia comunei Zagra din Bistriţa-Năsăud primeşte venit minim garantat, numărul beneficiarilor de ajutor de la stat fiind de aproape zece ori mai mare faţă de oraşul Bistriţa, unde nici un procent din populaţie nu primeşte venit minim garantat.
Inspectorul social Radu Scripa de la Inspectoratul Social Regional Maramureş a declarat, joi, într-o şedinţă a Colegiului Prefectural Bistriţa-Năsăud, că autorităţile au verificat, până în prezent, 41 de primării din cele 62 din judeţul Bistriţa-Năsăud în privinţa acordării venitului minim garantat, ceea ce înseamnă că există deja o imagine asupra fenomenului, întrucât peste 75 la sută din populaţia totală a judeţului locuieşte în aceste zone.
Scripa a declarat că numărul total de dosare de ajutor social aflate în plată la primăriile verificate era, la data inspecţiilor, de 2.572, ceea ce reprezintă 70,08 la sută din totalul dosarelor aflate în plată în întregul judeţ.
"Din cele 41 de primării verificate, 23 de primării au un procent de beneficiari peste media judeţeană, care este de 2,44 la sută. A fost verificată atât primăria cu cel mai mic procent de beneficiari - Bistriţa, cu 0,19 la sută, cât şi primăria cu cel mai mare procent de beneficiari - Zagra, 19,65 la sută", a spus Scripa.
El a adăugat că numărul total al dosarelor verificate, prin sondaj, la primăriile inspectate a urmărit parcurgerea a