Astăzi, Centrul înseamnă acasă pentru 19 pensionari bolnavi și rămași fără un acoperiș. După ani întregi petrecuţi pe stradă, ei au acum parte de condițiile la care nici măcar nu mai îndrăzneau să viseze.

Marin Anghel are 72 de ani și este din comuna Dichiseni. Bătrânul este cel mai vechi pacient al Centrului, el fiind internat aici din 2007, la scurt timp după inaugurarea instituției. Nu are casă și nici familie, iar înainte de a ajunge la Centrul de Asistență Medico-Socială era un om al străzii.

„Am probleme cu picioarele. Mă deplasez foarte greu. Nu mai am o casă a mea şi nici familie, dar mă simt foarte bine aici. Sunt condiţii extraordinare şi sunt foarte bine îngrijit“, spune zâmbind bătrânul.

Poveşti de viaţă

Mamaia Florica are 84 de ani şi este cazată la centru tot din anul 2007. Cu toate că suferă de Alzheimer, femeia are şi momente de luciditate, iar de multe ori încearcă să se facă utilă, ajutând la diverse treburi în bucătărie. „Îmi place aici, iar fetele care au grijă de mine sunt ca şi copiii mei“, spune femeia.

Ca ei mai sunt alte 17 persoane, cu povești de viață diferite, dar care, din nefericire au ajuns în situații similare. Pentru ei Centrul a devenit căminul de care aveau nevoie pentru a-și trăi ultimii ani din viață.

Cine ajunge aici

În această instituţie ajung doar persoanele care suferă de boli cronice tratabile şi care nu au locuinţă, asigurare medicală sau cei care au fost abandonaţi de familie.

„Îi preluăm de la spital. După o evaluare medicală, în care se urmăreşte ca niciunul să nu sufere de boli contagioase, se ia o decizie. Au fost cazuri în care am fost nevoit să refuz, pentru că nu aveam condiţiile necesare să îi ţinem“, spune Leontin Constantinescu, directorul Centrului.

Mulţi dintre bătrâni nu au acte de identitate şi niciun document prin care să ateste că au lucrat, ca să poa