Mesajul a fost trimis. Multumesc!

China reface Drumul Mătăsii pornind din Iran

Publicat in Romania Libera, joi 9 septembrie 2010 ·

În ciuda eforturilor SUA de a izola Iranul, China va semna săptămâna aceasta la Teheran un contract de 2 miliarde $ pentru construcţia a 570 kilometri de cale ferată. Acordul este primul pas din proiectul chinez de deschidere a unui coridor feroviar între Beijing şi Europa.

Potrivit informaţiilor date publicităţii de guvernele de la Tehe­ran şi Beijing, minis­trul căilor ferate din China, Liu Zhijun, urmează să con­trasemneze, duminică, în capitala republicii islamice, contractul în valoare de 2 miliarde de dolari care va da startul marelui proiect de transport chinez ce vizează recrearea Drumului Mătăsii pe calea ferată. Conform cotidianului britanic The Telegraph, care citează declaraţii ale ministrului iranian al căilor ferate, acordul comercial este deja încheiat cu o companie constructoare chineză şi ar urma să fie finalizat în trei ani.

Nici guvernul de la Beijing şi nici cel de la Teheran nu au oferit detalii cu privire la finanţarea proiectului, însă China ar putea finanţa o mare parte din costuri în schimbul livrărilor viitoare de hidrocarburi iraniene. În prezent, China importă din Iran circa 15% din necesarul energetic - în principal sub formă de ţiţei. Cei 570 de kilometri de „drum de fier" vor uni Teheranul de ora­şul Khosravi, aflat la frontiera iraniano-irakiană. Ceea ce face însă din proiectul sino-iranian parte a unui plan strategic cu bătaie lungă este posibilitatea ca tronsonul să asigure în viitor legătura feroviară între Iran şi Europa, trecând prin Irak, Siria şi Turcia - traseu care îl va transforma într-unul din tronsoanele coridorului feroviar transasiatic pe care China intenţionează să-l deschidă către Europa - cel de-al doilea mare partener comercial după Statele Unite.

Odată traseul iranian stabilit şi contractat, China, care s-a angajat în dezvoltarea unei reţele feroviare în întreaga Asie, va ur­mări cu mult interes o

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ALEGERI LOCALE 2024 – Preşedinţi consilii judeţene: PSD - 37.16%, PNL - 30.08%, AUR - 9.85%, Alianţa Dreapta Unită - 7.89%, UDMR - 5.22%, SOS România - 3.04% - rezultate parţiale ora 20.00

News.ro acum o ora
PSD a obţinut 37.16% dintre mandatele de preşedinţi de consilii judeţene, în urma alegerilor din 9 iunie, ptorivit datelor transmise, duminică seară, de Biroul Electoral Central (BEC). PNL a obţinut 30.08%, AUR - 9.85%, Alianţa Dreapta Unită - 7.89%

EURO 2024. Olanda trece de Polonia. Danemarca şi Slovenia se termină 1-1

Capital acum o ora
EURO 2024. S-au încheiat deja primele două meciuri de duminică, 16 iunie. Olanda a câştigat în faţa Poloniei, cu ceva emoţii, iar Danemarca şi Slovenia au făcut egal. Ultimul meci al zilei, Serbia – Anglia, începe la ora 22:00.

Caniculă în Grecia: Trei turişti străini au fost găsiţi morţi în decurs de o săptămână

News.ro acum o ora
Cadavrul unui turist american în vârstă de 55 de ani a fost descoperit duminică pe insula Corfu, ceea ce ridică la trei numărul turiştilor străini găsiţi morţi în Grecia în decurs de o săptămână. Alţi trei turişti străini sunt căutaţi pe alte insule

Zelenski îi transmite lui Putin că negocierile pot începe de luni. Mesajul președintelui Ucrainei la finalul Summitului pentru Pace

Ziare.com acum 3 ore
Kievul poate începe luni discuţii de pace cu Rusia dacă Moscova se va retrage de pe tot teritoriul ucrainean, a declarat duminică, 16 iunie, preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, potrivit BBC. Dar, vorbind la încheierea unui summit pentru pace

Examenul de Bacalaureat începe luni. Precizările Ministerului Educației despre probe și rezultate

Ziare.com acum 8 ore
Peste 134.000 de candidaţi înscrişi la examenul de Bacalaureat, sesiunea iunie - iulie 2024, susţin luni, 17 iunie, prima probă la Limba şi literatura română - oral. Potrivit unui comunicat al Ministerului Educaţiei transmis duminică, probele de eva

Suspiciuni de toxiinfecție alimentară în Măgura. Zeci de turiști, printre care și copii, transportați la spital

Ziare.com acum 4 ore
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Buzău a intervenit, duminică după-amiază, 16 iunie, pentru acordarea primului ajutor medical unui grup de 42 de persoane. Dintre acestea, 39 sunt copii, toţi din Bucureşti, cu stări de rău şi simptome d

Adrian Ilie a fost condamnat la 8 luni de închisoare! » Ce se întâmplă cu „Cobra”

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
a fost condamnat la 8 luni de închisoare cu suspendare de Judecătoria Sectorului 4 din București. Fostul mare atacant al României, al Valenciei și al Stelei București nu va fi închis însă, deoarece instanța a hotărât ca executarea pedepsei, pentru c

UPDATE - Elena Lasconi: Am decis să-mi depun candidatura pentru preşedinţia USR / Îmi asum şi candidatura la alegerile prezidenţiale / Dominic Fritz nu candidează / Alte candidaturi - LISTA

News.ro acum 49 minute
Primarul din Câmpulung Muscel, Elena Lasconi, şi-a anunţat, duminică după-amiază, candidatura pentru funcţia de preşedinte al USR. Aceasta le-a transmis colegilor că îşi asumă şi candidatura pentru preşedinţia României. ”E vremea RECONSTRUCŢIEI! (..

Atac armat într-un parc acvatic. Printre răniți se află și mai mulți copii

Ziare.com acum 7 ore
Aproximativ 10 persoane, inclusiv copii, au fost rănite într-un atac armat produs într-un parc acvatic administrat de un oraş lângă Detroit, sâmbătă seară, a declarat poliţia, care a numit incidentul ca fiind împuşcături aleatorii, transmite Reuters

Foto: ACCIDENT SPECTACULOS într-o comună din județ. Persoană încarcerată!

Gazeta valceana acum 2 ore
Pompierii vâlceni au fost solicitați astăzi, 16 iunie 2024, în jurul orei 19.40, pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor, de descarcerare și prim ajutor la un accident rutier produs în comuna Nicolae Bălcescu. „S-au deplas

Vremea

București
acum

25°
dum.

18°/29°
lun.

20°/33°
mar.

21°/33°
mie.

22°/34°
Iasi
acum

22°
dum.

13°/26°
lun.

17°/28°
mar.

17°/28°
mie.

18°/31°
Constanta
acum

21°
dum.

18°/26°
lun.

20°/27°
mar.

21°/25°
mie.

21°/25°
Cluj-Napoca
acum

20°
dum.

13°/25°
lun.

15°/25°
mar.

16°/27°
mie.

17°/29°
Timisoara
acum

23°
dum.

15°/29°
lun.

17°/29°
mar.

18°/32°
mie.

20°/36°