Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Băsescu: A fost o greşeală schimbarea numelui de "ţigan". Europenii confundă românii cu romii

Publicat in Romania Libera, joi 9 septembrie 2010 · ·

Preşedintele Traian Băsescu a declarat joi, la RRA, că s-a făcut "o mare greşeală" când s-a schimbat numele ţiganilor în romi, provoând o "confuzie" pentru mulţi cetăţeni europeni, care nu ştiu dacă "romii înseamnă români" sau e vorba de o etnie distinctă.

"Politic, în România s-a făcut o mare greşeală, o realizez şi eu acum, când s-a schimbat numele acestei minorităţi din ţigani în romi. (...) A fost decizia noastră politică, nu mai ştiu cine a luat-o, nici n-am dat atenţie atunci, dar ea s-a produs şi în momentul de faţă la mulţi dintre cetăţenii europeni există o confuzie, dacă romii înseamnă românii, toţi 22 de milioane sau e vorba de o etnie", a spus Băsescu, citat de Newsin.

Preşedintele a pledat pentru o clarificare a acestei situaţii, considerând că ţiganii nomazi au o cultură "a deplasării dintr-un loc în altul", iar politicienii trebuie să ia decizii privind integrarea lor în condiţiile în care există astfel de confuzii faţă de provenienţa lor.

"Politicienii ca să ia decizii privind integrarea romilor nomazi au nevoie să nu fie contestaţi de propria populaţie, ori una este când politicienii francezi, germani, britanici, olandezi spun şi alta când contribuabilul olandez se gândeşte că . Romi, români, e neclar", a precizat preşedintele.

Băsescu a mai vorbit despre problema ţiganilor nomazi şi miercuri, la postul public de televiziune, susţinând că, "într-o Europă civilizată", fiecare este responsabil pentru soarta lui, astfel încât cea mai mare responsabilitate pentru expulzările din Franţa o poartă chiar romii şi a spus că o soluţie pentru nomazi ar fi să fie ajutaţi să-şi cumpere rulote. "Este o parte a culturii lor, deplasarea dintr-un loc în altul. Avem inteligenţa să găsim o formulă prin care să nu-i obligăm să stea într-un loc? Că nu vor sta. (...) Cred că ar trebui să găsim nişte formule pentru romii nomazi, în care decât să în

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aur pentru David Popovici în proba de 200 de metri liber de la Europenele de Natație

Wall-Street.ro acum 4 ore
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 200 m liber, vineri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, relatează Agerpres. Victoria survine la câteva zile după ce Popovici și-a apărat titlul obținut și la

Euro 2024 Polonia - Austria 1-3. Victorie pentru naționala lui Ralf Ragnick!

Ziua Constanta acum 3 ore
Meciul dintre Polonia și Austria s-a încheiat cu scorul de 1-3, azi, 21 iunie 2024. În urma acestui rezultat, Austria a obținut primul succes din Grupa D de la EURO 2024 și ocupă locul 3. Lider este Franța, iar Olanda ocupă locul secund. Austriecii

Soluția lui Marine Le Pen pentru ca Macron să scoată Franța din criză. "Preşedintelui nu-i rămâne decât demisia"

Ziare.com acum o ora
Marine Le Pen, lidera extremei drepte franceze, a apreciat vineri, 21 iunie, că preşedintelui Emmanuel Macron nu-i va rămâne "decât demisia pentru a ieşi potenţial din criza politică" declanşată prin dizolvarea Adunării Naţionale (camera inferioară)

TAROM, chartere pentru suporterii românii care vor să participe la meciul România - Slovacia

Wall-Street.ro acum 4 ore
TAROM introduce două curse speciale pentru suporterii care vor să participe la meciul România-Slovacia, ce va avea loc pe stadionul din Frankfurt, pe 26 iunie, informează compania printr-un comunicat. Astfel, pe 26 iunie, zborul special TAROM RO1301

Cunoscutul scriitor basarabean pentru copii Spiridon Vangheli a murit/ Doliu naţional în Republica Moldova

G4Media acum 31 minute
Ziua de luni, 24 iunie, va fi zi de doliu naţional în Republica Moldova, „în semn de tristeţe şi pentru a-i aduce un omagiu scriitorului Spiridon Vangheli”, care a decedat vineri la vârsta de 92 de ani, a anunţat în cursul acestei seri preşedintele

Atac armat într-un supermarket din SUA. Cel puțin doi oameni au fost uciși

Ziare.com acum o ora
Cel puţin două persoane au fost ucise şi mai multe rănite, inclusiv un ofiţer de poliţie, într-un atac armat care a avut loc vineri, 21 iunie, într-un supermarket din oraşul Fordyces, statul american Arkansas, a anunţat media locale, citate de Reute

Mandat european de arestare pentru Mario Iorgulescu în dosarul sechestrării de persoane

Ziua Constanta acum 3 ore
Judecătoria Sectorului 3 din București a emis, vineri, un mandat de executare a pedepsei închisorii și un mandat european de arestare pe numele lui Mario Iorgulescu (29 de ani), pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la lipsire de libertate

Botoșani. Peste 300 de persoane, evacuate dintr-un mall!

Ziua Constanta acum 4 ore
Panică într-un mall din Botoșani, azi, 21 iunie 2024. Sute de persoane au fost evacuate! ”Un bărbat a sunat la 112 şi a anunţat că se simte un puternic miros de gaz. Pompierii din cadrul Detaşamentului Botoşani au ajuns, în cel mai scurt timp, la f

Barcelona vrea să elimine închirierea apartamentelor pentru turişti până în 2029

G4Media acum 3 ore
Barcelona vrea să pună capăt închirierii apartamentelor turistice până în 2029 pentru a facilita accesul la locuinţe pentru rezidenţi, a anunţat vineri primarul acestui oraş din nord-estul Spaniei, care găzduieşte anual milioane de turişti, transmit

Atenționare de călătorie pentru români. Cresc timpii de așteptare la granița cu Bulgaria, în minivacanța de Rusalii

Ziare.com acum 2 ore
În perioada 21 - 24 iunie, este aşteptată o creştere a timpilor de aşteptare la trecerea prin punctele de frontieră bulgare, cu precădere pentru data de 21 iunie pe sensul către Republica Bulgaria şi, respectiv, pentru 24 iunie, pe sensul către Româ

Vremea

București
acum

23°
sâm.

20°/36°
dum.

20°/37°
lun.

21°/36°
mar.

21°/34°
Iasi
acum

22°
sâm.

18°/32°
dum.

18°/29°
lun.

19°/28°
mar.

19°/27°
Constanta
acum

17°
sâm.

17°/24°
dum.

19°/25°
lun.

19°/25°
mar.

22°/25°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

19°/32°
dum.

18°/28°
lun.

18°/27°
mar.

17°/27°
Timisoara
acum

24°
sâm.

20°/38°
dum.

19°/33°
lun.

19°/31°
mar.

18°/32°