Într-o ţară în care anormalul devine normal şi vivecersa, chiar nu poţi avea aşteptări prea mari din partea deciziilor clasei politice, pentru că ar fi, nu-i aşa?, o chestiune anormală. Dar marea calitate a unor aleşi în demnităţi publice e că, deşi aduc de foarte multe ori cetăţeanul contribuabil la starea de anestezie generală, în care să concluzioneze că absolut nimic nu îl mai poate surprinde, totuşi, periodic, continuă să stârnească uimire prin sclipiri, străfulgerări neuronale concretizate în idei ce iau, cu puţin noroc, forma unor proiecte legislative-surpriză. Acestea trec rapid prin Parlament, împachetate cu două-trei amendamente, şi sunt azvârlite în Monitorul Oficial, să se spele poporul pe cap cu ele, şi avocaţii în drept constituţional să-şi exerseze pe bani mulţi imaginaţia prin marşarea pe cele două variante posibile – cum să nu se aplice legea, sau, şi mai spectaculos, cum să se aplice în actuala formă. O mostră în acest sens e propunerea venită dinspre partea centru-dreapta a Opoziţiei legată de soluţiile pentru ieşirea din marea problemă generatoare de senzaţii tari pentru cei cu venituri mici şi medii : facturile de încălzire de la iarnă. Fostul prim-ministru Călin Popescu Tăriceanu a venit cu o soluţie spectaculoasă, adoptată miercuri, în aplauze, de Senat. Cum nu se cade unui lider de dreapta să promoveze varianta unor ajutoare sau subvenţii de inspiraţie stângistă, propunerea fostului premier e crearea unui fond care să fie alimentat de sponsorizările magnaţilor din domeniul energetic. Din acest fond să se dea ajutoare poporului obidit, însă cu plafon, astfel încât chiaburii care trăiesc cu mai mult de 540 de lei pe lună să primească drept ajutor de încălzire fabuloasa sumă de zece lei, cât pentru jumătate de duş şi un element de calorifer dezmorţit.
Întregul eşafodaj al acestei construcţii legislative este clătinat de o întrebare simplă a