La 7 septembrie 1990, Mişcarea "15 Noiembrie" a organizat o întâlnire a asociaţiilor care cereau "adevărata democraţie".

La iniţiativa braşovenilor care protestaseră faţă de regimul comunist în 1987 s-au raliat Societatea Timişoara, Grupul pentru Dialog Social, Asociaţia Foştilor Deţinuţi Politici din România, Grupul Independent pentru Democraţie, Comitetul pentru Acţiunea de Democratizare a Armatei, Forumul Democratic Antitotalitar Cluj, Liga Pro-Europa din Târgu-Mureş, Liga Studenţilor din Universitatea Bucureşti şi din IPB, delegaţia minerilor din Valea Jiului participanţi la greva din 1977, Asociaţia "21 Decembrie" Bucureşti, Asociaţia Libertatea, Federaţia Solidaritatea, Sindicatul "22 Decembrie" Zărneşti.

Cu toţii cereau alinierea la legislaţia internaţională din domeniul drepturilor omului şi anchetarea evenimentelor tragice din timpul regimului comunist şi a perioadei post-comuniste.

La o lună după acest demers, porniţi în căutarea adevărului şi dreptăţii, membrii Mişcării "15 Noiembrie" au adresat un memoriu procurorului general al României, Gheorghe Robu. "Cerem încadrarea noastră, a celor 61 condamnaţi şi deportaţi de la Braşov, în categoria condamnaţilor politici, scriau muncitorii. (...) Nu dorim o vendetă. Dorim în schimb clarificarea, odată pentru totdeauna, a situaţiei noastre, a celor 61, dorim clasificarea publică a situaţiei celor care au contribuit la succesul acţiunii din 3 decembrie 1987. Domnule Robu, dacă vă iubiţi ţara, aşa cum ne-o iubim noi, deci dacă vă iubiţi ţara în care v-aţi născut mai mult decât scaunul în care staţi şi colaboratorii pe care vi i-aţi ales, faceţi lumină urgent în această cauză şi nu minimalizaţi importanţa ei."

În răspunsul său oficial, procurorul amintea "petiţionarilor" că prin Decizia nr. 171 din 23 februarie 1990 Curtea Supremă de Justiţie dispusese achitarea celor condamn