Femeile care nasc la Maternitatea „Cuza Vodă“ din Iaşi sunt nevoite să plătească aceşti bani pentru fiecare zi de internare. Şefii celui mai mare spital de profil din Moldova au impus taxa de la 1 septembrie pentru mămicile care stau internate mai mult de şapte zile cu bebeluşi prematuri.
Citeşte şi:
Iaşi: Stoc de medicamente pe spinarea gravidelor
AUDIO Ghidul şpăgii în maternitate
Iaşi; Stafilococul auriu bântuie la „Cuza Vodă“
Florina Roşu, o tânără mămică de 19 ani, a dat naştere la primul său copil acum câteva zile şi este conştientă că va trebui să stea în spital mai mult de şapte zile. „Luăm antibiotic atât eu, cât şi băieţelul din cauza unor probleme de sănătate şi va trebui să stau mai multe zile în spital“, a spus fata. Tânăra refuză să plece de lângă bebeluşul ei şi este conştientă că va trebui să plătească.
Forţată să se împrumute
„Am vorbit cu soţul meu şi mi-a spus să nu plec din spital, aşa că vom sta cât va fi nevoie. Taxa aceasta este prea mare, mai ales pentru că noi nu stăm în spital de plăcere“, a mai spus Florina.
Cu domiciliul în comuna ieşeană Dumeşti, tânăra nu beneficiază de indemnizaţie pentru creşterea copilului şi trăieşte doar din munca soţului ei. Dacă ar sta o lună în spital pentru recuperarea băiatului, aceasta ar plăti 1.500 de lei, valoarea chiriei pe o lună într-un apartament de trei camere. „Dacă văd că nu se însănătoşeşte băiatul, va trebui să împrumutăm“, a mai spus fata.
„Nu este hotel pentru lehuze“
Mircea Onofriescu, directorul maternităţii, a majorat şi taxa pentru rezervele spitalului. Cele cu un pat costă 150 de lei pe zi, faţă de 100 de lei până acum, iar cele cu două paturi sunt 75 de lei.
Şeful spitalului explică decizia aprobată prin Comitetul director şi Consiliul de Administraţie al instituţiei prin faptul că unitatea