Susupendarea din funcţie a lui Solomon a încetat, însă Curtea de Apel Galaţi i-a interzis să-şi exercite atribuţiile de edil. În timp ce Antonie Solomon îşi pune speranţe că pe 20 septembrie magistraţii îi vor lăsă la primărie, Consiliul Local va decide care dintre secunzi îi va prelua atribuţiile.
Situaţia în care se află Antonie Solomon este una fără precedent. În acest moment, el este primarul Craiovei, suspendarea din funcţie încetând odată cu liberarea din arest preventiv, însă nu îşi poate exercita atribuţiile din cauza măsurilor complementare impuse de magistraţii Curţii de Apel Galaţi.
Vezi AICI video cuce a făcut ieri primarul Antonie Solomon.
Iată un fragment important din hotărârea prin care Solomon a fost pus în libertate: „(…) Impune inculpatului ca pe durata măsurii obligării de a nu părăsi localitatea: a) să nu se apropie şi să nu comunice direct sau indirect cu coinculpaţii şi martorii; b) să nu exercite profesia sau să nu desfăşoare activitatea în execitarea căreia a săvârşit fapta, respectiv primar al municipiului Craiova (...)“.
Poate şi nu prea
Prefectul judeţului Dolj, Eugen Georgescu, susţine că Solomon ar putea să revină în funcţie, dar în condiţiile în care va obţine în instanţă revocarea restricţiei impuse de magistraţii gălăţeni. „Antonie Solomon se regăseşte în situaţia de om liber pentru că i s-a înlocuit măsura arestului preventiv cu o altă măsură. Este om liber, poate oricând să revină la primărie, dar doar dacă instanţa îi dă voie“, a declarat Georgescu.
FOTO/VIDEO Solomon, la prima baie de mulţime după liberare: „Am stat în celulă ca un sac de cartofi"
Potrivit prefectului, Consiliul Local se va întruni, cel mai probabil, zilele următoare pentru a pasa atribuţiile lui Solomon către unul dintre cei doi viceprimari.
Simplu cetăţean până la decizia instanţei gălăţene
„Atâta vreme