Un incendiu a izbucnit, sâmbătă seară, în incinta rafinăriei Petrotel-Lukoil din Ploieşti. Pompierii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Prahova se află la faţa locului şi spun că nu există pericol de explozie şi că nicio persoană nu a fost rănită.
Incendiul a cuprins o suprafaţă de aproximativ 200 de metri pătraţi dintr-o clădire cu zece etaje, iar la ora transmiterii acestei ştiri fusese localizat, potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Prahova.
Nu există pericol de explozie întrucât în zona în care se manifestă incendiul nu sunt depozitate produse petroliere, incendiul având loc la o clădire situată în curtea rafinăriei, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Prahova, Raluca Vasiloae.
Mai multe echipaje de pompieri au fost mobilizate la faţa locului, informează Mediafax.
Potrivit sursei citate, flăcările au cuprins materialul izolant al clădirii, care urma să fie dată în folosinţă.
Purtătorul de cuvânt al ISU Prahova a mai spus că nu sunt cunoscute cauzele izbucnirii incendiului, în urma căruia nu există victime.