Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Borcea vrea să umilească Braşovul

Publicat in Adevarul, sâmbătă 11 septembrie 2010 ·

Şeful „câinilor“ a anunţat că va oferi prime speciale la meciul de astăzi dacă Dinamo va învinge la cel puţin două goluri diferenţă. Borcea nu a uitat înfrângerea de acum două sezoane care a suflat titlul „câinilor“ şi nici declaraţiile lui Ilyeş, care a afirmat că „se vrea cu orice preţ ca Dinamo să câştige campionatul“.

Fiecare echipă are „bestia nera" proprie. În cazul roş-albilor, această sperietoare se numeşte FC Braşov. Totul a început în urmă cu doi ani, când Dinamo a pierdut şase puncte în partidele cu „stegarii", antrenaţi la acea vreme de Răzvan Lucescu. Mai mult, asta i-a costat pe „câini" şi ratarea campionatului, dar şi a locului secund, care aducea calificarea în preliminariile Ligii Campionilor. Sezonul trecut, bucureştenii şi-au mai spălat obrazul, reuşind o victorie cu 1-0 sub Tâmpa, însă în „Ştefan cel Mare" braşovenii au fost o nucă la fel de tare (0-0).

Războiul dintre cele două formaţii a continuat în acest an şi în afara terenului. Deunăzi, secundul Braşovului, Robert Ilyeş, a afirmat: „Este ordin de sus. Se doreşte ca Dinamo să câştige neapărat campionatul, dar Dumnezeu e Sus şi vede. Cu toţii vor să-i facă pe aceia campioni". Pentru asta, „câinii" l-au pârât pe Ilyeş la Comisia de Disciplină.

Au 1.500 de euro fiecare

Răzbunarea dinamoviştilor merge însă şi mai departe. Borcea le-a transmis jucătorilor că vrea neapărat o victorie astăzi, dar nu oricum, ci la scor. La cel puţin două goluri diferenţă. Dacă vor îndeplini dorinţa acţionarului, elevii lui Andone vor încasa 1.500 de euro de căciulă, ceea ce este un efort financiar considerabil pentru roş-albi. Dar banii nu vor fi încasaţi imediat după meci, ci numai în cazul în care rezultatele bune vor fi confirmate şi în următoarele partide.

Victorii la scor ale lui Dinamo

Meciul Scorul

Bălţi - Dinamo 0-2

Dinamo - Bălţi 5-1

Dinamo - Hajduk

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea lui Felix Baumgartner: „Prima luptă pierdută”

HotNews acum 3 ore
Mihaela Rădulescu a postat un nou mesaj pe rețelele de socializare, în care spune că partenerul său de viaţă, Felix Baumgartner, a murit făcând ceea ce iubea cel mai mult – zburând – într-un loc în care merseseră pentru a treia oară, cu ea care îl ț

Dominic Fritz, „concluzii din culise” după vizita în Germania, unde a mers cu Nicușor Dan: „M-a amuzat cum unii dinozauri ai diplomației au ridicat sprâncenele”

HotNews acum 2 ore
Liderul USR, Dominic Fritz, care l-a însoțit în Germania pe președintele României, le răspunde unor „dinozauri ai diplomației” care „au ridicat sprâncenele”, după selfie-ul făcut în avion, în drum spre Berlin, și spune că „trebuie să se schimbe radi

Ministrul Mediului infirmă INTERZICEREA centralelor de apartament: ”Fake news” / Ce spune Directiva privind performanța energetică a clădirilor

Gandul acum o ora
Vor fi sau nu interzise centralele de apartament de către UE? O întrebare aflată pe buzele multor cetățeni, care a stârnit de multe ori discuții aprinse și chiar controverse în spațiul public. Diana Buzoianu, ministrul Mediului, susţine că ideea int

Francesco Bagnaia, în pole position pentru Marele Premiu al Cehiei de MotoGP / Marc Marquez a terminat pe doi calificările

G4Media acum 28 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Dublul campion mondial Francesco Bagnaia (Ducati) a obținut, sâmbătă, pe pista uscată de la Brno, pole position-ul pentru Marele Premiu al Cehiei de MotoGP, stabilind cel mai bun timp (01:52.303). Ur

SUA iau în considerare interzicerea accesului inginerilor străini la sistemele de apărare

G4Media acum 16 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Secretarul apărării american, Pete Hegseth, a declarat vineri că administraţia SUA ia în considerare interzicerea accesului inginerilor străini la sistemele Departamentului Apărării, informează agenț

Trei județe din sudul României, sub Cod Galben de caniculă!

Ziua Constanta acum 3 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de caniculă și disconfort termic ridicat pentru trei județe din ssudul țării. Potrivit ANM, avertizarea este valabilă în intervalul 20 iulie, ora 12 – 21 iulie, ora 10. Astfel, d

Donald Trump - „Alți 10 ostatici vor fi eliberați în curând din Gaza“

Ziua Constanta acum 24 minute
Alți 10 ostatici vor fi eliberați în curând din Gaza, a declarat vineri președintele american Donald Trump, fără a oferi detalii suplimentare, informează Reuters, citat de Agerpres.ro PRECIZĂRI: Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că act

Medalie de aur pentru România la atletism, la Campionatele Europene U23

Mediafax acum 55 minute
În aceste zile au loc Campionatele Europene U23 de atletism, la Bergen, în Norvegia, iar o reprezentantă a României din competiție a bifat o performanță remarcabilă. Este vorba despre Alexia Ioana Dospin, care vineri, 18 iulie 2025, a cucerit medali

Trump semnează legea privind criptomonedele stablecoin. Un pas important pentru integrarea acestora în economia americană

Mediafax acum 2 ore
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a semnat vineri o lege care stabilește reguli pentru criptomonedele stabile, numite stablecoin-uri. Această lege face posibil ca aceste monede digitale să fie folosite mai des pentru plăți și transferuri de

Funcţionari publici din primării, despre noile măsuri anunțate de Guvern: „O nouă ofensivă austeră împotriva celor care muncesc în condiţii dificile”

Adevarul acum o ora
Sindicaliștii își exprimă îngrijorarea față de pachetul nr. 2 de măsuri fiscale anunțat de premierul Ilie Bolojan, declarând că „reprezintă o nouă ofensivă austeră împotriva celor care muncesc în condiţii dificile şi precare”.

Vremea

București
acum

28°
sâm.

17°/30°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

25°/39°
Iasi
acum

24°
sâm.

17°/25°
dum.

16°/31°
lun.

18°/34°
mar.

22°/37°
Constanta
acum

28°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

25°
sâm.

15°/25°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

26°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/36°
lun.

21°/39°
mar.

18°/34°