Plecasem cu maşina de la redacţie. Sediul nostru de atunci era în Aleea Alexandru nr. 38, pentru că Dilema era editată de Fundaţia Culturală Română, predecesoarea Institutului Cultural Român de astăzi. Radioul din maşină era pe un post FM cu muzică. L-am schimbat, pentru că nu îmi plăcea melodia, pe Radio România Actualităţi, sperînd că voi auzi „o voce vorbind”, nu veşnicele hituri la modă pe care le „pun” posturile comerciale. Şi am auzit vocea familiară a unui vechi „ştirist” de la RRA anunţînd că în SUA au avut loc nişte „evenimente” şi că „vom reveni cu amănunte”, sau ceva de genul ăsta. Prinsesem ştirea de la jumătate şi nu am înţeles mare lucru. Dar îmi amintesc perfect că imediat după aceea am vorbit la telefon cu doamna Magdalena Boiangiu, comentatoarea noastră de politică externă, cea care ne lămurea – şi putea lămuri pe oricine – despre ce şi cum se mai întîmplă pe lume. Precizez – pentru cei care se bucură astăzi pe deplin de avantajele Internetului, ale blogurilor şi ale site-urilor de socializare – că în septembrie 2001 Internetul nu era ce este acum, iar în redacţia noastră era doar un computer conectat la Internet – deci nu se putea afla mare lucru „online” şi „în timp real”. Magdalena Boiangiu – fără să fi avut alte „surse” decît CNN, BBC şi ce se mai putea urmări atunci la TV în timp real – mi-a explicat, scurt şi clar, bazîndu-se pe intuiţia ei, dar şi pe incomparabila ei experienţă de veche cititoare de presă, analize, comentarii, cărţi ş.a.m.d. pe teme de politică internaţională, cam ce ar putea să fie („o să fie rău, ăsta-i abia începutul” – mi-a spus). Înainte să văd ştirea cu declaraţia lui George W. Bush jr. (preşedintele de atunci al SUA, aflat în Florida), despre posibila implicare a Al Qaeda în atentatele de la „turnurile gemene”, Lena Boiangiu – îmi amintesc perfect – mi-a spus la telefon ce crede ea şi ce intuieşte ea în legătură cu