Introdusă acum trei ani, colectarea selectivă face paşi timizi în România, mai mult sprijinită de industria producătorilor de ambalaje decât de autorităţi. Exact ceea ce nu recomandă belgienii, care au cel mai de succes model de colectare selectivă şi reciclare din Europa. Sursa: Oana Dan
Din contră, reprezentanţii Fost Plus, organizaţia autorizată de stat, care intermediază relaţiile dintre producătorii de ambalaje, consumatorii şi municipalităţile şi reciclatorii, enumeră, printre condiţiile de succes, parteneriatele public-private. Vineri, evz.ro v-a prezentat sistemul de colectare selectivă din Belgia, ţara în care procentele de reciclarea şi recuperare sunt de peste 90%.
În România, Eco-Rom Ambalaje a fost primul organism creat de către industrie, în 2003, pentru a prelua responsabilitatea colectării selective şi reciclării. Deşi nu este singura organizaţie autorizată de minister pe această nişă, ea acoperă 85 de localităţi şi are peste 6.000 de containere în toată ţara.
Potrivit lui Steven Boussemaere, director de operaţiuni la Fost Plus, industria şi retailul trebuie să preia conducerea sistemului, odată cu investiţiile în studii strategice. De asemenea, el consideră că este mai bine să existe singură organizaţie autorizată să facă asta, nu mai multe, cum este cazul României. Instituţiile statului, obligate să sorteze deşeurile
Alte condiţii de reuşită sunt transparenţa în organizarea licitaţiilor pentru atribuirea contractelor de salubritate şi de reciclare, precum şi încurajarea competiţiei pe acest segment, dar şi a participării active a cetăţenilor. La acestea se adaugă, potrivit lui Boussemaere, managementul calităţii şi controlul strict al operatorilor de salubritate, al cetăţenilor, dar şi al municipalităţilor şi o legislaţie care să susţină sistemul şi să prevadă sancţiuni clare pentru cei care nu respectă obligaţiile de colectare s