Ionel Spiridon (31 de ani) este cercetat pentru ucidere din culpă, părăsirea locului accidentului, conducere cu alcoolemie şi conducere fără permis. Ieşeanul a accidentat mortal sâmbătă seara o minoră de 15 ani.
Potrivit poliţiştilor, sâmbătă, în jurul orei 21.55, bărbatul care conducea o Dacie a accidentat în localitatea Ţibăneşti o minoră. La scurt timp după accident Maria M. a decedat.
Ionel Spiridon şi-a continuat nestingherit drumul. După câţiva zeci de metri a pierdut controlul volanului şi a intrat într-un copac.
Poliţiştii s-au deplasat la faţa locului şi au constatat că tânărul s-a urcat la volan sub influenţa băuturilor alcoolice. Aparatul alcooltest a arătat că Spiridon avea 1,20 miligrame pe litru alcool pur în aerul expirat.
În urma verificărilor poliţiştii au constatat că bărbatul nu avea nici permis.
El a fost dus la spital pentru recoltare de probe biologice, iar apoi a fost audiat.
„A fost dus cu propunere de arestare, iar judecătorii au decis arestarea pentru 29 de zile", a declarat Virginia Pralea, purtătorul de cuvânt al IPJ Iaşi.