Nu mai puţin de 13 tineri au fost condamnaţi la pedepse grele cu închisoarea şi la confiscarea unor sume de zeci de mii de euro, într-un mega-dosar de trafic de narcotice, denumit „Cărăuşii", instrumentat de procurorii DIICOT Constanţa şi de poliţiştii din cadrul Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră Constanţa. Decizia a fost pronunţată de Tribunalul Tulcea, iar complexitatea anchetei este redată inclusiv de suma-record pe care cei 13 suspecţi au fost obligaţi să o achite, cu titlul de cheltuieli de judecată: aproape 150 de milioane de lei vechi!
Răzvan Cristian Costea, tânărul de doar 24 de ani considerat a fi capul reţelei de narcotraficanţi ce transportau cocaină în stomac, a fost condamnat concomitent la opt ani de închisoare pentru transport de droguri de mare risc şi la şase ani pentru trafic de narcotice. Potrivit legilor în vigoare, tânărul „cap" al reţelei urmează să execute pedeapsa cea mai grea, de opt ani de închisoare. În plus, judecătorii au dispus confiscarea sumei de 13.000 de euro de la acesta şi i-au menţinut starea de arest, în care tânărul se află începând cu data de 13 septembrie 2008. Al doilea individ de pe lista „neagră" a judecătorilor este Paul Iadvijen, condamnat la şase ani de detenţie şi lăsat fără cei 11.750 de euro obţinuţi din traficul cocainei. Aceeaşi pedeapsă a fost pronunţată şi pentru Emilian Mitel, zis Mox, de la care a fost confiscată suma de 6.400 de euro. Lucian Florin Ştefănescu, un alt suspect, s-a bucurat de clemenţa instanţei, judecătorii condamnându-l la trei ani de închisoare, cu suspendare sub supraveghere, şi dispunând punerea acestuia în libertate. Tânărul a rămas însă fără suma de 4.250 de euro, pe care o strânsese din traficul de droguri. Andreea Dumitru, tânăra despre care anchetatorii aveau date, de asemenea, că ar sprijini traficul de cocaină, a primit o pedeapsă cu închisoarea de trei ani