Conducerea de la Poli Timişoara a precizat că antrenorul nu a fost contactat oficial de Federaţia Sârbă, deşi o parte a presei îl dădea ca sigur la „naţională”. Chiar şi aşa, oficialii alb-violeţi au pregătită o variantă de antrenor pentru cazul în care Vladimir Petrovici va pleca să antreneze Serbia.
Zvonurile privind plecarea antrenorului de la Poli la echipa naţională din ţara vecină au căpătat o asemenea intensitate încât un cotidian de sport l-a trecut drept antrenor al timişorenilor, la „live-textul” meciului cu Astra, pe Rony Levi, un alt zvon neconfirmat.
Daniel Stanciu, managerul sportiv al alb-violeţilor, a ţinut să lămurească situaţia. „Petrovici face parte dintr-o listă de propuneri pe care le ia în calcul Federaţia Sârbă, sunt opt nume pe acea listă, iar în această săptămână se vor finaliza discuţiile. Deocamdată Petrovici a aflat doar din presa sârbă că a fost nominalizat. N-am discutat cu Rony Levi, avem o variantă de rezervă destul de bună, zic eu, iar în cazul în care Petrovici va pleca la naţională, o veţi afla. N-o să fie o mare surpriză, dar nu vreau să intru în detalii. Poli va fi condusă de cei care merită, de cei cărora le curge sânge alb-violet prin vene”, a spus oficialul echipei bănăţene, citat de www.diviziasport.ro.
„Am fost la Serbia – Slovenia împreună cu Petrovici, am stat cinci ore în Serbia cu antrenorul şi n-a vorbit nimeni cu el pe această temă. Nu a venit nicio cerere oficială pe adresa clubului, nu a fost nicio discuţie oficială cu conducerea sau cu antrenorul, ştim doar că există un interes. Nu excludem posibilitatea să fie numit, însă acum vorbim doar ipotetic”, a mai spus Daniel Stanciu.
Neînvinşi, dar pe locul şapte
Poli a rămas singura echipă din Liga 1 neînvinsă în acest sezon, însă are doar două victorii, iar acest lucru nu-i mulţumeşte pe conducători. „Faptul că suntem neînvinşi