Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Se stabilesc “şaisprezecimile” Cupei României

Publicat in Adevarul, luni 13 septembrie 2010 ·

Casa Fotbalului va găzdui azi, de la ora 15.30, tragerea la sorţi a meciurilor din cadrul şaisprezecimilor de finală ale Cupei României-Timişoreana, ediţia 2010-2011

În această fază intră şi componentele Ligii I. „Şaisprezecimile” se vor desfăşura în sistem eliminatoriu, într-o singură manşă, pe terenul echipei stabilite prin tragerea la sorţi, la 21, 22 şi 23 septembrie.

Conform dispoziţiilor art. 32.5.1 din Regulamentul de Organizare a Activităţii Fotbalistice (ROAF), cele 32 de echipe sunt repartizate astfel:

În URNA A, echipele din Liga I, clasate pe locurile 1-6 în campionatul ediţiei precedente, respectiv:

CFR Cluj, Unirea Urziceni, FC Vaslui, Steaua Bucureşti, FC Timişoara şi Dinamo Bucureşti

În URNA B, celelalte 12 echipe din Liga I, participante în campionatul ediţiei în curs, respectiv:

Rapid Bucureşti, Oţelul Galaţi, FC Braşov, Gaz Metan Mediaş, Gloria Bistriţa, U Craiova, Astra Ploieşti, Victoria Brăneşti, Sportul Studenţesc, FCM Târgu Mureş, Universitatea Cluj şi Pandurii Târgu Jiu

În URNA C, cele 14 echipe calificate din fazele anterioare, respectiv:

Ceahlăul Piatra Neamţ, Petrolul Ploieşti, Delta Tulcea, Viitorul Constanţa, Astra 2 Ploieşti, Chimia Brazi, Juventus Bucureşti, Otopeni, Alro Slatina, Gaz Metan CFR Craiova, Voinţa Sibiu, Minerul Lupeni, ACU Arad şi FC Silvania Şimleul Silvaniei

Se vor împerechea echipe din urna A cu echipe din urna C (6 jocuri), după care se vor împerechea echipe din urna B cu echipe din urna C (8 jocuri). Cele patru echipe rămase în urna B se vor împerechea între ele.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Superliga: CFR Cluj – Rapid 1-1. Marius Şumudică: meritam să câştigăm

Libertatea acum 21 minute
Echipa CFR Cluj a încheiat la egalitate sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 1-1, cu gruparea bucureşteană Rapid, în etapa a 17-a din Superligă.

A murit Gabriel Cotabiță. Cântărețul avea 69 de ani

Libertatea acum 7 ore
Gabriel Cotabiță a murit sâmbătă, la vârsta de 69 de ani, a anunțat dirijorul Ionel Tudor, pe pagina de Facebook.

AUR anunță că depune plângere penală împotriva șefei diplomației române, acuzând „nereguli” la secțiile de votare din diaspora

HotNews acum 3 ore
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a anunțat sâmbătă că va depune plângere penală împotriva ministrului de Externe, Luminiţa Odobescu, pentru „neregulile constatate în secţiile de votare din diaspora”. Partidul condus de George Simion acuză, într

Alegeri prezidenţiale. Peste 218.000 de români au votat în străinătate până la ora 22.00

Mediafax acum 3 ore
Peste 218.000 de români au votat în străinătate în cadrul primului tur al alegerilor prezidenţiale din România. Numărul a fost consemnat sâmbătă, la ora 22.00. Din totalul alegătorilor, peste 4.000 au votat prin corespondenţă.

Mesajul lui Florin Piersic după moartea lui Gabriel Cotabiţă: Dragul meu prieten Gabi Cotabiţă, te voi iubi mereu, Omule

Mediafax acum 9 ore
Actorul Florin Piersic a trimis un mesaj public imediat după ce a aflat de decesul lui Gabriel Cotabiţă. Pe tine dragul meu prieten te-au chemat îngerii, te voi iubi mereu, Omule, a scris Piersic. Solistul Gabriel Cotabiţă a murit la vârsta de 69 de

În Schengen, dar cu controale la graniţă. Surse bulgare: controalele la frontierele terestre vor rămâne în vigoare timp de cel puţin şase luni după aderare. Excepţie pentru graniţa Bulgaria-Grecia

Mediafax acum 12 ore
Bulgaria şi România urmează să intre în Spaţiul Schengen, însă controalele la frontierele lor terestre vor rămâne în vigoare timp de cel puţin şase luni după aderare, notează presa bulgară. Acest acord a fost finalizat la Budapesta. În timp ce contr

Benjamin Netanyahu trebuie arestat, avertizează șeful diplomației europene: „Nu e antisemitism"

Ziare.com acum 6 ore
Josep Borrell, șeful diplomației europene, a transmis în ziua de sâmbătă, 23 noiembrie, că statele UE au obligaţia să pună în aplicare mandatele de arestare emise joi, de Curtea Penală Internaţională (CPI), pe numele premierului israelian Benjamin N

Putin a promulgat o lege prin care sunt anulate datoriile ruşilor care se angajează să lupte în Ucraina

News.ro acum 4 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a promulgat, sâmbătă, o lege prin care cei care se angajează să lupte în Ucraina pot avea anulate datoriile până la echivalentul a 92.000 de euro, potrivit guvernului, relatează AFP. Noua lege va permite tuturor celor

Hamas spune că o ostatică israeliană a fost ucisă într-un atac al IDF în nordul Fâşiei Gaza

HotNews acum 2 ore
Hamas a spus că o ostatică a murit după ce zona în care se afla a fost atacată de Forţele de Apărare ale Israelului. Armata israeliană a reacţionat precizând că analizează imaginile care arată incidentul şi că, în acest stadiu, „nu poate confirma sa

AEP: Secţiile de votare din ţară, organizate pentru alegerea Preşedintelui României, se deschid duminică, 24 noiembrie, la ora 7.00

News.ro acum 3 ore
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) informează că secţiile de votare din ţară pentru alegerea Preşedintelui României se vor deschide duminică, 24 noiembrie 2024, începând cu ora 7:00. AEP le reaminteşte candidaţilor că trebuie să respecte preved

Vremea

București
acum

dum.

0°/6°
lun.

2°/7°
mar.

1°/6°
mie.

2°/4°
Iasi
acum

dum.

-1°/5°
lun.

-0°/6°
mar.

-1°/5°
mie.

-0°/3°
Constanta
acum

dum.

0°/6°
lun.

3°/6°
mar.

2°/6°
mie.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

-4°
dum.

-5°/2°
lun.

1°/5°
mar.

0°/6°
mie.

3°/5°
Timisoara
acum

-2°
dum.

-2°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/8°
mie.

2°/7°