Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Erdogan anunţă că 58% dintre alegătorii turci au aprobat modificarea Constituţiei

Publicat in Romania Libera, luni 13 septembrie 2010 ·

Turcii au dat duminică un câştig de cauză net Guvernului islamo-conservator, circa 58 la sută aprobând, potrivit premierului, o reformă constituţională, care limitează puterea ierarhei judiciare şi a armatei, două bastioane ale regimului laic, opuse actualului regim, relatează AFP citată de Mediafax.

"Aproximativ 58 la sută dintre alegători" au aprobat reforma propusă prin referendum, a anunţat, la Istanbul, premierul Recep Tayyip Erdogan.

"Data de 12 septembrie va reprezenta o dată de referinţă în istoria democratică a Turciei", a declarat Erogan. Partidul acestuia, Partidul Justiţiei şi Dezvoltări (AKP, rezultat din mişcarea islamistă) a adoptat în Parlament, în mai, aceste amendamente la Legea fundamentală, redactată de militari după puciul din 1980.

"Poporul nostru a intrat într-o etapă istorică, pe calea democraţiei şi supremaţiei statului de drept", a afirmat el.

Participarea la acest scrutin a fost "de ordinul a 77-78 la sută", a adăugat premierul turc.

Rezultatele oficiale urmează să fie publicate luni.

Acest vot constituie un succes important pentru Erdogan şi partidul său, înaintea viitoarelor alegeri parlamentare, prevăzute în vara lui 2011.

Această consultare, care s-a desfăşurat exact la 30 de ani de la puciul din 1980, a vizat un ansamblu de 26 de prevederi, între care o reorganizare a înaltelor instanţe judiciare, ostile AKP, aflat la putere din 2002.

De atunci, AKP, o formaţiune condusă de Erdogan, nu a pierdut niciun scrutin. La ultimele alegeri parlamentare, în 2007, partidul a obţinut 47 la sută din voturi.

"Acest scrutin reprezenta un vot de încredere faţă de AKP, iar acesta l-a obţinut", a declarat analistul politic Tarhan Erdem, pentru postul de televiziune NTV.

Dar, în opinia lui Riza Turmen, un fost juecător în cadrul Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO), faptul că peste 40 la sut

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aur pentru David Popovici în proba de 200 de metri liber de la Europenele de Natație

Wall-Street.ro acum 6 ore
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 200 m liber, vineri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, relatează Agerpres. Victoria survine la câteva zile după ce Popovici și-a apărat titlul obținut și la

Euro 2024 Polonia - Austria 1-3. Victorie pentru naționala lui Ralf Ragnick!

Ziua Constanta acum 5 ore
Meciul dintre Polonia și Austria s-a încheiat cu scorul de 1-3, azi, 21 iunie 2024. În urma acestui rezultat, Austria a obținut primul succes din Grupa D de la EURO 2024 și ocupă locul 3. Lider este Franța, iar Olanda ocupă locul secund. Austriecii

TAROM, chartere pentru suporterii românii care vor să participe la meciul România - Slovacia

Wall-Street.ro acum 5 ore
TAROM introduce două curse speciale pentru suporterii care vor să participe la meciul România-Slovacia, ce va avea loc pe stadionul din Frankfurt, pe 26 iunie, informează compania printr-un comunicat. Astfel, pe 26 iunie, zborul special TAROM RO1301

Soluția lui Marine Le Pen pentru ca Macron să scoată Franța din criză. "Preşedintelui nu-i rămâne decât demisia"

Ziare.com acum 2 ore
Marine Le Pen, lidera extremei drepte franceze, a apreciat vineri, 21 iunie, că preşedintelui Emmanuel Macron nu-i va rămâne "decât demisia pentru a ieşi potenţial din criza politică" declanşată prin dizolvarea Adunării Naţionale (camera inferioară)

Mandat european de arestare pentru Mario Iorgulescu în dosarul sechestrării de persoane

Ziua Constanta acum 5 ore
Judecătoria Sectorului 3 din București a emis, vineri, un mandat de executare a pedepsei închisorii și un mandat european de arestare pe numele lui Mario Iorgulescu (29 de ani), pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la lipsire de libertate

Botoșani. Peste 300 de persoane, evacuate dintr-un mall!

Ziua Constanta acum 5 ore
Panică într-un mall din Botoșani, azi, 21 iunie 2024. Sute de persoane au fost evacuate! ”Un bărbat a sunat la 112 şi a anunţat că se simte un puternic miros de gaz. Pompierii din cadrul Detaşamentului Botoşani au ajuns, în cel mai scurt timp, la f

Ucraina şi Republica Moldova vor începe negocierile de aderare la UE săptămâna viitoare

Mediafax acum 9 ore
Ţările UE aprobă deschiderea discuţiilor de extindere a uniunii cu Ucraina şi Republica Moldova. Acestea vor începe săptămâna viitoare. Împreună cu Moldova vom face UE mai puternică, a spus preşedintele Volodimir Zelenski.

Atac armat într-un supermarket din SUA. Cel puțin doi oameni au fost uciși

Ziare.com acum 3 ore
Cel puţin două persoane au fost ucise şi mai multe rănite, inclusiv un ofiţer de poliţie, într-un atac armat care a avut loc vineri, 21 iunie, într-un supermarket din oraşul Fordyces, statul american Arkansas, a anunţat media locale, citate de Reute

Cunoscutul scriitor basarabean pentru copii Spiridon Vangheli a murit/ Doliu naţional în Republica Moldova

G4Media acum o ora
Ziua de luni, 24 iunie, va fi zi de doliu naţional în Republica Moldova, „în semn de tristeţe şi pentru a-i aduce un omagiu scriitorului Spiridon Vangheli”, care a decedat vineri la vârsta de 92 de ani, a anunţat în cursul acestei seri preşedintele

Barcelona vrea să elimine închirierea apartamentelor pentru turişti până în 2029

G4Media acum 5 ore
Barcelona vrea să pună capăt închirierii apartamentelor turistice până în 2029 pentru a facilita accesul la locuinţe pentru rezidenţi, a anunţat vineri primarul acestui oraş din nord-estul Spaniei, care găzduieşte anual milioane de turişti, transmit

Vremea

București
acum

23°
sâm.

21°/36°
dum.

20°/37°
lun.

21°/36°
mar.

21°/34°
Iasi
acum

20°
sâm.

18°/32°
dum.

18°/29°
lun.

19°/28°
mar.

19°/27°
Constanta
acum

17°
sâm.

17°/24°
dum.

19°/25°
lun.

19°/25°
mar.

21°/25°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

19°/32°
dum.

18°/28°
lun.

18°/27°
mar.

17°/27°
Timisoara
acum

23°
sâm.

20°/38°
dum.

19°/33°
lun.

19°/31°
mar.

18°/32°