Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tulcea: Mihaela, copilul care merge la şcoală cu educatoarea

Publicat in Adevarul, luni 13 septembrie 2010 ·

Dacă alţi copii vin la şcoală pentru prima dată împreună cu părinţii, realitatea nu este aceeaşi şi pentru copiii din centrele de plasament. Patru copii din centrul „Speranţa“ au ajuns în această dimineaţă la şcoală. Mihaela Budugă (8 ani) a venit la prima zi de şcoală împreună cu educatoarea, dar şi cu alţi opt colegi

Sunt la fel ca toţi ceilalţi copii. Sunt gătiţi, îngrijiţi, au în spate rucsace colorate pline cu tot ce le este necesar. Îşi poartă cu mândrie uniformele achiziţionate special pentru ei. Sunt entuziasmaţi, nerăbdători să se împrietenească cu restul colegilor. Doar că vin la şcoală ţinuţi de mână de educatorii de grupă, nu de către părinţi.

Patru copii din centrul „Speranţa“ au plecat astăzi la prima zi de şcoală. Mihaela Budugă a ajuns în curtea şcolii 12 împreună cu educatoarea de grupă. Cu ea ar fi trebuit să vină şi sora ei, Ionela. Aceasta nu a putut participa, pentru că e bolnavă. Tot astăzi au plecat spre primul clopoţel şi Robert Sora şi Vasile Cosma, care vor învăţa la şcoala 6.

S-au pregătit de mai bine de o săptămână

Mihaela a ajuns în curtea şcolii 12 împreună cu mulţi copii din centru, mai mari decât ea.

Cea care i-a adus în această dimineaţă la şcoală este Fănica Năstase, educator specializat al centrului.

„Se bucură foarte mult. S-au trezit de la prima oră de dimineaţă ca să meargă la şcoală. Sunt extrem de entuziasmaţi. Celor mai mari le place foarte mult la şcoală, şi le povestesc şi celor care merg la clasa întâi. De acum o săptămână au început pregătirile“, spune Fănica Năstase.

Toţi copiii de clasa întâi au flori

Nu au posibilităţi financiare să cumpere pentru toată lumea flori. Dar nu există excepţie: cei care merg la clasa întâi au în braţe un buchet frumos de flori colorate pentru doamna învăţătoare.

A venit la şcoală cu alţi opt cole

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 3 ore
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Două persoane, căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului! Pompierii, chemați în ajutor

Ziua Constanta acum o ora
Intervenție de urgență în această seară pentru salvarea a două persoane căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului. Potrivit IGSU, în urma unui apel la 112, care anunța faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, salvatorii s-

Ministrul Mediului afirmă că Programul Rabla nu ar trebui să întârzie mai mult de 1 decembrie / Componentele tehnice nu se modifică, doar valoarea voucherului pentru maşinile electrice

G4Media acum 31 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a afirmat, duminică seară, că Programul Rabla nu ar trebui să întârzie mai mult de 1 decembrie, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi producții video G4Media -

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 3 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 5 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Bebeluş de 4 luni, testat pozitiv la cocaină, în Franța. Părinții lui au fost puşi sub acuzare

HotNews acum 2 ore
Doi părinți au fost puși sub acuzare după ce s-au prezentat cu bebeluşul lor de patru luni la un spital din Franța, iar copilul a fost testat pozitiv la cocaină, relatează BFMTV, citată de News.ro. Incidentul a avut loc vineri, 18 iulie, la spitalul

Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Gheorghe Piperea

Gandul acum o ora
Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Gheorghe Piperea, europarlamentar. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

Un șofer a blocat autostrada A1 cu un camion, pe sensul Pitești – București. Ce a urmat apoi

Cancan acum 2 ore
Scene neobișnuite duminică după-amiază pe Autostrada A1, pe sensul Pitești – București, unde traficul a fost complet blocat în urma unui protest neașteptat. Un șofer de camion a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul carosabilului, s-a urcat pe ca

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum 3 ore
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

Vremea

București
acum

25°
dum.

18°/34°
lun.

20°/37°
mar.

25°/41°
mie.

23°/37°
Iasi
acum

22°
dum.

17°/32°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

22°
dum.

19°/30°
lun.

20°/35°
mar.

24°/30°
mie.

23°/27°
Cluj-Napoca
acum

22°
dum.

17°/28°
lun.

17°/32°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

23°
dum.

19°/34°
lun.

18°/39°
mar.

20°/33°
mie.

20°/36°