Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Rompetrol a contestat în instanţă decizia ANAF de a pune sechestru pe unele active ale companiei

Publicat in Romania Libera, luni 13 septembrie 2010 ·

Decizia ANAF de a pune sechestru pe unele active ale Rompetrol a fost contestată în instanţă de avocaţii companiei. Prin acţiunile introduse în instanţă ca reacţie la decizia ANAF de a pune sechestru pe unele active ale companiei, Rompetrol "a reiterat faptul că-şi îndeplineşte obligaţiile asumate prin Convenţia de emisiune şi OUG 118/2003 şi va efectua conversia obligaţiunilor în acţiuni până la scadenţa -30 septembrie 2010; a contestat calitatea ANAF de a acţiona ca reprezentant al statului câtă vreme creanţa este comercială, şi nu bugetară; a solicitat constatarea nulităţii absolute a Deciziei 1059301 din 10.09.2010 precum şi anularea actelor subsecvente incluzând procesele verbale de instituire a sechestrului", informează HotNews.

Potrivit avocaţilor, "RRC are la acest moment o simplă datorie comercială neajunsă la scadenţă, rezultată dintr-o operaţiune de emitere de obligaţiuni subscrise de statul român. Mai mult, nici la scadenţa RRC nu va avea vreun debit fiscal rezultat din această operaţiune, întrucat RRC îl va stinge prin conversia în acţiuni a obligaţiunilor nerăscumpărate la acea dată".

Această modalitate de stingere a datoriei este clar şi neechivoc recunoscută în convenţia de emisiune a obligaţiunilor şi în legislaţia specială şi deja clientul nostru a luat deja măsurile necesare implementării sale, susţin avocaţii. De aceea nu există niciun temei pentru instituirea unei măsuri de asigurare a recuperării unui debit care nu există nici în prezent şi nu va exista nici în viitor.

"Pentru ipoteza în care va continua seria actelor ostile ale diferitelor instituţii ale statului român, din ce în ce mai manifest coordonate împotriva RRC, analizăm cu toată seriozitatea, împreună cu clientul nostru, posibilitatea sesizării curţilor de arbitraj internaţional în baza tratatului de protejare a investiilor încheiat între România şi Olanda şisau Ka

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Coreea de Nord a testat o rachetă în largul coastei sale de est, dar aceasta a explodat în aer

News.ro acum o ora
Coreea de Nord a testat, miercuri, ceea ce părea a fi o rachetă hipersonică în largul coastei sale de est, dar aceasta a explodat în aer, a declarat armata Coreei de Sud, transmite Reuters. Racheta a fost lansată din apropierea capitalei Phenian, a

Fondatorul WikiLeaks, Julian Assange, liber după un acord cu SUA. Jurnalistul se întoarce în Australia

Mediafax acum 18 minute
Eliberarea lui Assange încheie o saga juridică de 14 ani în care jurnalistul a petrecut mai mult de cinci ani într-o închisoare britanică de înaltă securitate şi şapte ani în azil la ambasada Ecuadorului din Londra, luptând împotriva extrădării în S

Aeroportul Incheon, închis din cauza baloanelor cu gunoaie lansate de Coreea de Nord

Mediafax acum 41 minute
Un balon a aterizat pe pista de lângă Terminalul 2, iar cele trei piste ale aeroportului au fost temporar închise, a declarat purtătorul de cuvânt. Mai multe baloane au fost observate în interiorul şi în jurul aeroportului, a spus purtătorul de cuvâ

Fostul preşedinte al Elveţiei, Alain Berset, este noul secretar general al Consiliului Europei

Mediafax acum 33 minute
Alain Berset, în vârstă de 52 de ani, va prelua funcţia pe 18 septembrie, succedându-i croatei Marija Pejcinovic Buric, al cărei mandat a fost marcat de excluderea Rusiei în urma invaziei din Ucraina din februarie 2022. "Felicitări lui Alain Berset,

Ce sărbătoare este în Calendarul ortodox pe 26 iunie 2024?

Ziua Constanta acum 49 minute
În această lună, în ziua a douăzeci şi şasea, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru David cel din Tesalonic (sec. VI). Acest fericit, fiind cu neamul dinspre Răsărit, a strălucit la Apus ca un luceafăr prea luminos. Căci din pruncie supunându-

UE acuză Microsoft de gruparea ”abuzivă” a produselor Teams şi Office, încălcând regulile antitrust

News.ro acum 2 ore
Uniunea Europeană a acuzat marţi Microsoft că a încălcat regulile antitrust prin gruparea ”abuzivă” a produselor sale Teams şi Office, transmite CNBC. ”Comisia Europeană a informat Microsoft despre punctul său de vedere preliminar conform căruia Mic

Ziua Drapelului, azi la Braşov

Buna ziua Brasov acum 5 ore
Ziua Drapelului Naţional al României va fi marcată azi, 26 iunie, şi la Braşov. Instituţia Prefectului şi Garnizoana Braşov organizează, de la ora 10.00, în Piaţa Tricolorului, o ceremonia militară la care vor participa autorităţi locale şi judeţene

NATO anunță miercuri, 26 iunie, nominalizarea oficială a lui Mark Rutte în funcția de secretar general

Ziare.com acum 12 ore
Cele 32 de state membre ale Alianței Nord-Atlantice vor confirma miercuri, 26 iunie, nominalizarea premierului interimar olandez Mark Rutte în postul de secretar general al Alianţei, au anunţat marţi, 25 iunie, surse diplomatice citate de AFP. Ambas

Un nou schimb de prizonieri între Rusia și Ucraina. Câți soldați au fost eliberați

Ziare.com acum 9 ore
Un nou schimb de prizonieri a avut loc marți, 25 iunie, între Rusia și Ucraina, mediat de Emiratele Arabe Unite, transmite AFP. "La încheierea procesului de negocieri, 90 de soldaţi ruşi care se aflau în pericol de moarte în captivitate au fost repa

Euro 2024: Zero peste tot în grupa C. S-au calificat în optimi Anglia, Danemarca şi Slovenia

News.ro acum 8 ore
Echipa naţională a Angliei a încheiat la egalitate marţi seara, la Koln, scor 0-0, cu reprezentativa Sloveniei, în grupa C a turneului final Euro 2024. Într-un alt meci la Munchen, Danemarca şi Serbia au făcut 0-0. Astfel, sârbii au fost eliminaţi,

Vremea

București
acum

25°
mie.

21°/33°
joi

20°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/35°
Iasi
acum

21°
mie.

17°/29°
joi

17°/30°
vin.

19°/32°
sâm.

20°/32°
Constanta
acum

24°
mie.

20°/25°
joi

20°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/26°
Cluj-Napoca
acum

22°
mie.

18°/28°
joi

17°/28°
vin.

18°/28°
sâm.

18°/29°
Timisoara
acum

25°
mie.

19°/33°
joi

18°/32°
vin.

18°/29°
sâm.

20°/32°