Puţini dintre tinerii crescuţi în centrele de plasament reuşesc să-şi găsească o slujbă stabilă.De cele mai multe ori orfanii se lovesc de prejudecăţile şi neîncrederea angajatorilor şi, din acest motiv, ajung pe străzi.

„Din ce ne vom întreţine?", "Unde ne vom angaja?" sunt întrebările pe care şi le pun cu disperare majoritatea tinerilor care au crescut în centrele de plasament şi, care, după împlinirea vârstei de 18 ani, trebuie să se descurce singuri.

Odată „externaţi”, într-un timp scurt, ei trebuie să devină independenţi, să-şi caute o slujbă pentru plata chiriei, să-şi gătească singuri şi să-şi spele hainele singuri.

Puţinii orfani care reuşesc să găsească locuri de muncă devin victimele unor patroni, care după ce îi folosesc la diferite munci, refuză să le plătească salariile, fie ele chiar şi de mizerie.

Priviţi cu neîncredere

După vârsta de 18 ani, statul le mai oferă posibilitatea să locuiască încă nouă luni în centrul de plasament. Doar în cazuri deosebite şi în mod excepţional se aprobă continuarea perioadei asistare socială în centru.

Cornel Gheorghe are 25 de ani şi locuieşte de aproape nouă luni într-un adăpost social. În curând va trebui să plece şi să se descurce pe cont propriu. Lucrează ca îngrijitor de spaţii verzi, la Administrarea Domeniului Public (ADP), cu contract pe perioadă determinată.

De curând, a fost anunţat că se află pe lista disponibilizaţilor şi că trebuie să-şi caute un alt loc de muncă: „Aş munci oriunde, nu am pretenţii. Doar să fie un loc de muncă cinstit şi să fie serios patronul. Oamenii ne privesc cu neîncredere, doar pentru că provenim dintr-un centru de plasament. Nu suntem toţi la fel”, ne mărturiseşte cu modestie Cornel.

Cea mai mare dorinţă a lui Cornel este ca pe viitor să-şi construiască o căsuţă şi să-şi întemeieze o familie. Dar pentru asta are nevoie de un loc de muncă