* declară Mircea Bodolan, noul director al Teatrului "Maria Filotti"
Mircea Bodolan este noul director al Teatrului "Maria Filotti". Debutul convorbirii noastre este marcat de reţinerea lui de a face declaraţii în raport direct cu Teatrul "Maria Filotti". Motivele sunt următoarele: trebuie, mai întâi, să obţină confirmarea Consiliului Local, apoi să semneze un contract de management. Mircea Bodolan doreşte parcurgerea întregii proceduri administrative înainte de a face declaraţii şi consideră acest lucru un act de decenţă. În schimb, a avut amabilitatea de a ne sta la dispoziţie şi de a ne vorbi despre el însuşi. Ce reprezintă Brăila pentru Mircea Bodolan, ce înseamnă teatrul pentru el, care este viziunea lui despre artă şi cum înţelege el să servească o comunitate, vom afla în interviul de mai jos.
- Candidatura dumneavoastră pentru directoratul Teatrului "Maria Filotti" a fost, cel puţin pentru noi, o surpriză. Aveţi, ce-i drept, o activitate artistică prodigioasă: aţi jucat o perioadă, aţi ocupat prima scenă a folk-ului românesc o altă, lungă de data asta, perioadă de timp. Poate nu toată lumea ştie asta. Care a fost motorul care va determinat să vă regăsiţi în postura de director al Teatrului "Maria Filotti"?
- A fost singura posibilitate de mă întoarce în Teatrul "Maria Filotti". Altfel, nu aveam cum.
- Deci, o puternică motivaţie interioară.
- Exact. Ştiţi, aş putea utiliza genul de replică "cine bea o dată apă din Dunăre...", dar nu, e prea simplu, chiar dacă perfect adevărat. E vorba de o legătură profundă între mine şi acest teatru. Am fost actor pe această scenă timp de 10 ani şi, trebuie s-o spun, un actor răsfăţat. Toate amintirile mele sunt mai mult decât plăcute. Nu ştiu câţi actori din promoţia mea au avut această şansă, de a pătrunde într-un teatru care să-i răsfeţe. Mă refer, evident, la latura profesi