Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sabin Cutaş pledează pentru întărirea capacităţii de răspuns a UE în caz de dezastre naturale

Publicat in Ziua Constanta, marți 14 septembrie 2010 ·

Bruxelles, 14.09.2010 Europarlamentarul PSD+PC Sabin Cutaş a primit răspunsul Comisiei Europene la întrebarea scrisă privind acțiunile pe care le-a întreprins Comisia în vederea creării unei forțe europene de protecție civilă care să intervină prompt în caz de dezastre naturale. Îninterpelarea scrisădeputatul europeanamintea adresată în luna iulie Comisiei Europene, că ideea creării unei astfel de forțe de intervenție rapidă a fost avansată încă din 2006 de către Michel Barnier, actualul Comisar pentru Piață internă și servicii, și a fost reiterată prin Rezoluția Parlamentului European din 10 februarie 2010. România este unul dintre statele membrecare se confruntă anual cu inundații, a căror gestionare de către autoritățile naționale se dovedește lentă și ineficientă. În răspunsulComisarului pentru cooperare internațională, ajutor umanitar și răspuns în caz de criză, Kristalina Georgieva, se arată că gestionarea dezastrelor naturale reprezintă o prioritate imediată a acesteia. În răspunsul său, Georgieva face referire la eficiența sporită a reacției UE în caz de catastrofe naturale prin consolidarea mecanismului pentru protecție civilă a UE în 2007 șianunță publicarea unei comunicări până la sfârșitul anului curent care va antrena o dezbatere politică pentru găsirea unor noi modalități de întărire a capacitații de răspuns a Uniunii în caz de dezastre naturale. Potrivit Comisaruluieuropean: "Gestionarea dezastrelor este o prioritate imediată pentru Comisie. Pentru a contribui la garantarea unei mai bune protecții în primul rând a oamenilor, dar și a mediului și a proprietății, în 2001 a fost instituit mecanismul de protecție civilă al UE. Acest mecanism a fost consolidat puternic în 2007 și de atunci a fost utilizat în mod activ în multe situații de urgențăpentru a facilita și sprijini desfășurarea asistenței în natură acordate de statele membre la cererea țărilor afe

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Maggie Smith, profesoara de ”metamorfoză” din Harry Potter şi matriarha arţăgoasă din Downton Abbey, moare la vârsta de 89 de ani

News.ro acum 3 ore
Starul marelui ecran Maggie Smith, cunoscută prin rolurile din Harry Potter şi Downton Abbey, a murit la vârsta de 89 de ani, relatează AFP. În îndelungata sa carieră, Maggie Smith a obţinut toate recompensele imaginabile, trofee care îi subliniază

Fostul profesor Klaus Iohannis stă în banca lui: Nu voi candida la alegerile parlamentare din decembrie

Mediafax acum 6 ore
„Aşa cum am declarat în mai multe rânduri, îmi voi încheia mandatul de Preşedinte al României la termen şi nu voi demisiona din funcţie. Nu voi candida la alegerile parlamentare din decembrie, indiferent de decizia pe care o va adopta astăzi Biroul

ÎPS Teodosie face noi declarații controversate – „ Nunțile făcute sâmbătă nu sunt conforme cu rânduiala bisericească”

Ziua Constanta acum 3 ore
ÎPS Teodosie face noi declarații controversate. După ce a spus că fumătorii nu pot fi împărtășiți, Teodosie revine și spune acum că nunțile făcute sâmbătă nu sunt conforme cu rânduiala bisericească. Arhiepiscopul Tomisului, Înalt Prea Sfinţitul Teod

Nectarine din Turcia cu un nivel de pesticide de 13 ori peste nivelul admis. Fructele, comercializate în magazinele Penny

Ziare.com acum 5 ore
Comisarii Autorității Naționale pentru protecția Consumatorilor au anunțat vineri, 27 septembrie, că au găsit nectarine importante din Turcia cu un nivel ridicat de pesticide. Fructele, comercializate în lanțul Penny, aveau 0,128 de miligrame de imi

Incendiu cu degajări mari de fum în Capitală: ard containere

Mediafax acum 3 ore
„Incendiu containere, Aleea Lacul Morii. Se observă degajări mari de fum”, transmit pompirii din cadrul ISU Bucureşti - Ilfov. Până la ora transmiterii ştirii, nu se cunosc mai multe informaţii privind modul de utilizare şi destinaţia acestor contai

UPDATE - Incendiu la Cinematograful Gloria din Bucureşti / O sută de persoane, evacuate până la sosirea pompierilor / Nu sunt victime / Focul a fost localizat - FOTO

News.ro acum 3 ore
Un incendiu a izbucnit, vineri după-amiază, la Cinematograful Gloria din Bucureşti, acolo fiind trimise opt autospeciale de pompieri. O sută de persoane au fost evacuate până la sosirea pompierilor. Primele informaţii arată că nu sunt victime. UPDAT

Şeful Diviziei Trafic din cadrul CFR SA Constanţa, reţinut pentru luare de mită în formă continuată / El a primit 11.500 de lei pentru a facilita unei persoane câştigarea unui concurs de angajare pentru postul de acar

News.ro acum 3 ore
Şeful Diviziei Trafic din cadrul CFR SA Constanţa, Gheorghe Şoldan, a fost reţinut pentru 24 de ore pentru luare de mită în formă continuată. El este acuzat procurori că a primit suma de 11.500 de lei pentru a ajuta o persoană să câştige concursul d

Șapte persoane au fost încătușate de polițiștii din Miercurea-Ciuc după un scandal izbucnit în parcarea magazinului Kaufland

Informația Harghitei acum o ora
Vineri după amiază, în jurul orei 16:45, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Harghita au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că în parcarea unui centru comercial din Miercurea-Ciuc ar fi izbucnit un scandal între

Deficitul bugetar a urcat, după primele opt luni ale anului, la aproape 4,6% din PIB

Radio Mures acum 2 ore
Deficitul bugetar a urcat, după primele opt luni ale anului, la aproape 4,6 la sută din Produsul Intern Brut, la peste 80 de miliarde de lei, dublu faţă de aceeaşi perioadă din 2023 – anunţă Ministerul de Finanţe. La rectificarea bugetară adoptată r

Cod Galben de ploi în Dobrogea

Ziua Constanta acum 10 ore
Astăzi, 27 septembrie 2024, Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod Galben de instabilitate atmosferică, ploi însemnate cantitativ, intensificări ale vântului ce vizează toată țara. Codul Galben este valabil în perioada 29 septembrie,

Vremea

București
acum

25°
vin.

19°/32°
sâm.

18°/32°
dum.

14°/24°
lun.

12°/16°
Iasi
acum

24°
vin.

16°/30°
sâm.

17°/29°
dum.

10°/18°
lun.

9°/11°
Constanta
acum

19°
vin.

19°/23°
sâm.

20°/23°
dum.

14°/22°
lun.

10°/13°
Cluj-Napoca
acum

22°
vin.

16°/29°
sâm.

16°/28°
dum.

8°/16°
lun.

7°/10°
Timisoara
acum

24°
vin.

17°/30°
sâm.

17°/29°
dum.

10°/17°
lun.

8°/16°