Preşedintele român Traian Băsescu se va adresa parlamentarilor pe 21 septembrie, la ora 15.00, au decis, marţi, Birourile Permanente reunite ale Senatului şi Camerei Deputaţilor. Şeful statului va aborda teme de politică internă.
Sedinta comuna a celor doua Camere va dura pana la ora 19.00. Ordinea de zi va cuprinde 22 de puncte.
Şeful statului a transmis, la începutul săptămânii trecute, o scrisoare preşedinţilor celor două Camere, informându-i că doreşte să adreseze Parlamentului, în 21 septembrie, un mesaj pe probleme actuale de politică internă.
Având în vedere condiţionările agendei de lucru, vă propun data de 21 septembrie 2010, la o oră pe care o veţi stabili dumneavoastră, le-a scris şeful statului preşedinţilor celor două Camere.
Precedenta şedinţă a Camerelor reunite în care preşedintele Traian Băsescu a adresat Legislativului un mesaj a avut loc în 15 septembrie 2009, la finalul primului mandat al şefului statului. El a rostit atunci un discurs de bilanţ.
Preşedintele Băsescu a prezentat mesajul în faţa Parlamentului după ce Guvernul şi-a asumat răspunderea pe legile educaţiei, salarizării unitare a personalului bugetar şi reorganizării unor instituţii şi autorităţi. El a spus că salută "curajul" Cabinetului şi al coaliţiei în a face un pas important pentru modernizarea României.