Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ziua în care Vîntu şi-a umilit ziariştii

Publicat in Adevarul, miercuri 15 septembrie 2010 ·

„În 2007, la referendum, Traian Băsescu a venit la mine să-l susţin. Eu i-am spus că sunt de acord, şi am stabilit împreună cu el anumite criterii în baza cărora îl susţin, bazate pe progresul şi modernizarea României."

Aşa grăit-a Sorin Ovidiu Vîntu. Dacă nu i-ai şti trecutul, ai zice că vorbeşte duhul lui Kogălniceanu ori spiritul lui Mahatma Gandhi. Toată înţelepciunea s-a pogorât peste noi graţie vocii divine a binefăcătorului de la FNI. 300.000 de români sunt gata să depună mărturie că acesta le-a schimbat destinul. Iar câteva sute de jurnalişti de la Realitatea TV, ca şi alte sute de foşti lucrători la diversele publicaţii ale trustului, au prilejul de a se simţi umiliţi plenar şi batjocoriţi impecabil.

Nu ştiu dacă Băsescu chiar i-a cerut sprijin lui Vîntu. Dar ştiu că, la suspendarea din 2007, Realitatea TV s-a comportat ca şi când Băsescu i-ar fi cerut sprijin lui Vîntu. În tot acest timp, am crezut că a fost opţiunea profesională a reporterilor şi a realizatorilor de emisiuni. Nimic nu m-ar fi făcut să mă gândesc la alte considerente, mai ales că pe „sticla" Realităţii se produceau gazetari cu mare credibilitate.

Şi acum, hodoronc-tronc, vine domnul Vîntu şi ne spune că, în trustul Realitatea-Caţavencu, politica editorială o face el şi nimeni altcineva. La fel cum săptămâna trecută, tot la supărare, ne povestea că toate necazurile i se trag de la opţiunea sa, proprie şi personală, de a-l susţine pe Mircea Geoană în alegerile prezidenţiale din 2009.

Ce ne spune, de fapt, Sorin Ovidiu Vîntu? Că dacă Măria-Sa hotărăşte să-l susţină pe Băsescu, toată Realitatea TV, başca publicaţiile aferente şi posturile de nişă, se încolonează în tămâierea lui Băsescu. Iar dacă, doi ani mai târziu, Mogulimea-Sa se aliază cu Geoană împotriva lui Băsescu, atunci toată floarea cea vestită a gazetarilor din trust pune umărul la alegerea lui Geoană. Mai rămâ

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Avocatul din Iași care și-a aruncat iubita de la etajul 6 a fost condamnat la 23 de ani de închisoare. Despăgubirile stabilite de instanță

Ziare.com acum 2 ore
Avocatul ieșean Sebastian Felecanu a fost condamnat de către Curtea de Apel Iași la 23 de ani de închisoare și o despăgubire de 210.000 euro cu titlu de despăgubiri. Acesta a fost găsit vinovat de omor calificat săvârșit asupra iubitei sale. Soluția

Pană uriașă de curent, în mai multe țări din Europa, din cauza temperaturilor extreme. Ce regiuni sunt afectate

Wall-Street.ro acum 9 minute
O pană majoră de curent a lovit Muntenegru, Bosnia, Albania și cea mai mare parte a coastei Adriatice a Croației. Lipsa de energie electrică a blocat mai multe semafoare și a perturbat mai multe afaceri, lăsând, totodată cetățenii fără aer condițion

Avertizări de caniculă în aproape toată țara. Cod roșu, sâmbătă și duminică, pentru mai multe județe

Press Alert acum 5 ore
Avertizările de caniculă pentru ziua de sâmbătă Meteorologii au emis vineri o avertizare Cod roșu de caniculă, care vizează sâmbătă cinci județe, iar duminică opt județe și Capitala. Astfel, sâmbătă, în județele Dolj, Olt, Teleorman și sudul județel

EURO 2024 Legendarul Roberto Baggio, lovit și jefuit acasă, în timp ce urmărea meciul Italia - Spania

Ziua Constanta acum o ora
Fostul mare fotbalist italian Roberto Baggio (acum în vârstă de 57 de ani) și familia sa au fost implicați într-un incident violent, petrecut în casa familiei. În timpul meciului Italia – Spania, de la Campionatul European din Germania, mai multe pe

Legea privind stabilirea salariilor minime europene, aprobată de Guvern

Ziua Constanta acum 3 ore
Guvernul a aprobat Legea privind stabilirea salariilor minime europene, prin care se asigură transpunerea în legislația națională a Directivei (UE) 2022/2041 din 19 octombrie 2022 a Parlamentului European și a Consiliului privind salariile minime ad

România trece oficial la salariul minim european. Ce este și cum se calculează acesta

Wall-Street.ro acum 2 ore
Salariul minim brut este, în prezent de 3.300 de lei și va crește, de la 1 iulie 2024 la valoarea de 3.700 de lei. Însă, tot în această perioadă, România trece oficial la salariul minim european, prin care se asigură transpunerea în legislația națio

Guvern Persoanele neasigurate vor avea acces la servicii necesare pentru depistarea precoce a afecţiunilor oncologice

Ziua Constanta acum 43 minute
În cadrul ședinței de Guvern, a fost adoptată o hotărâre azi, 21 iunie 2024, privind modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr.521/2023 pentru aprobarea pachetelor de servicii şi a Contractului-cadru care reglementează condiţiile acordării

Horoscop pentru vineri, 21 iunie 2024. Cheltuielile sunt la ordinea zilei pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum 7 ore
Berbec Vestile din si despre strainatate sunt multe, bulversante si greu le poti urma firul. Poate fi vorba despre calatorii indepartate sau despre cursuri, forme de instruire ce se desfasoara pe termen lung. Ia in calcul si faptul ca deocamdata, lu

Cei 27 confirmă deschiderea la 25 iunie a negocierilor de aderare la UE ale R.Moldova şi Ucraina

News.ro acum o ora
Cele 27 de state membre ale Uniunii Europene confirmă vineri deschiderea - la 25 iunie - a negocierilor de aderare la UE ale Ucrainei şi Republicii Moldova, anunţă vineri preşedinţia belgiană a Consiliului UE, relatează AFP. Miniştrii Finanţelor din

Wizz Air relocă temporar mai multe rute către Spania, pe Aeroportul Bucureşti-Băneasa. De când intră în vigoare modificările

Wall-Street.ro acum o ora
Trei rute aeriene dinspre Bucureşti către Spania, operate de Wizz Air, vor fi relocate temporar pe Aeroportul Internaţional Bucureşti-Băneasa, începând din 9 iulie. În perioada 9 iulie - 23 septembrie, această decizie urmăreşte să ofere un confort s

Vremea

București
acum

33°
vin.

21°/33°
sâm.

20°/36°
dum.

20°/37°
lun.

21°/37°
Iasi
acum

28°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/33°
dum.

19°/29°
lun.

19°/27°
Constanta
acum

26°
vin.

20°/26°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

31°
vin.

17°/31°
sâm.

20°/32°
dum.

18°/28°
lun.

19°/27°
Timisoara
acum

33°
vin.

20°/35°
sâm.

20°/39°
dum.

19°/31°
lun.

19°/31°