Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Gabriela Vrânceanu Firea: "Vreau să am un copil şi cu Florin"

Publicat in Romania Libera, miercuri 15 septembrie 2010 ·

Gabriela Vrânceanu Firea a acordat un interviu, prin telefon, lui Mihai Morar, de la "Răi, da buni", explicând gestul său de a se căsători, la nouă luni de la decesul primul soţ, Răsvan Firea, informeaza Cancan.

"Mie mi se pare puţin ciudat că lumea este surprinsă că m-am căsătorit. Aşa s-a întâmplat şi cu Răsvan. După câteva întâlniri a mers la mama şi m-a cerut de soţie şi am fost căsătoriţi 17 ani, până s-a întâmplat marea nenorocire. Florentin Pandele m-a cerut de soţie după câteva întâlniri, dar de data asta la fiul meu, Tudor, care a fost de acord. Dacă fiul meu a vrut să mă recăsătoresc, am fost şi eu de acord. Şi eu, şi Florin suntem foarte credincioşi şi, decât ca fiecare dintre noi doi să doarmă la casa lui, am făcut acest pas în faţa lui Dumnezeu. Am vrut să trăim curat în faţa lui Dumnezeu, vreau să fie fericit fiul meu, familia mea şi bineînţeles şi eu şi Florin", a povestit vedeta Antenei 3.

Întrebată ce înseamnă Florentin Pandele pentru ea, Gabriela a mărturisit că înseamnă totul.

"Florin înseamnă dragoste la prima vedere, protecţie, credinţă, familie, suntem amândoi înţelegători şi iertători, avem amândoi prieteni la care ţinem foarte mult. Nici mie nu îmi vine să cred că mi-am refăcut viaţa atât de repede, dar poate că acesta este răspunsul rugăciunilor mele din ianuarie. Nu cred că după ce se termină perioada de doliu, brusc se termină şi suferinţa. Respectul şi iubirea vor rămâne toată viaţa", a declarat Gabriela Firea la "Răi, da' buni".

Vedeta a declarat ca isi doreste un copil si cu primarul din Voluntari si ca isi va schimba numele pentru cel mic.

"În buletin şi în paşaport sunt Firea Gabriela şi ăsta va rămâne numele meu şi după căsătoria cu Florin, pentru ca să am acelaşi nume cu fiul meu, dar şi pentru că el a fost prieten foarte bun cu Răsvan. Vreau să am un copil şi cu Florin peste câţiva ani, atu

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aur pentru David Popovici în proba de 200 de metri liber de la Europenele de Natație

Wall-Street.ro acum 7 ore
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 200 m liber, vineri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, relatează Agerpres. Victoria survine la câteva zile după ce Popovici și-a apărat titlul obținut și la

Euro 2024 Polonia - Austria 1-3. Victorie pentru naționala lui Ralf Ragnick!

Ziua Constanta acum 6 ore
Meciul dintre Polonia și Austria s-a încheiat cu scorul de 1-3, azi, 21 iunie 2024. În urma acestui rezultat, Austria a obținut primul succes din Grupa D de la EURO 2024 și ocupă locul 3. Lider este Franța, iar Olanda ocupă locul secund. Austriecii

TAROM, chartere pentru suporterii românii care vor să participe la meciul România - Slovacia

Wall-Street.ro acum 6 ore
TAROM introduce două curse speciale pentru suporterii care vor să participe la meciul România-Slovacia, ce va avea loc pe stadionul din Frankfurt, pe 26 iunie, informează compania printr-un comunicat. Astfel, pe 26 iunie, zborul special TAROM RO1301

Soluția lui Marine Le Pen pentru ca Macron să scoată Franța din criză. "Preşedintelui nu-i rămâne decât demisia"

Ziare.com acum 4 ore
Marine Le Pen, lidera extremei drepte franceze, a apreciat vineri, 21 iunie, că preşedintelui Emmanuel Macron nu-i va rămâne "decât demisia pentru a ieşi potenţial din criza politică" declanşată prin dizolvarea Adunării Naţionale (camera inferioară)

Botoșani. Peste 300 de persoane, evacuate dintr-un mall!

Ziua Constanta acum 6 ore
Panică într-un mall din Botoșani, azi, 21 iunie 2024. Sute de persoane au fost evacuate! ”Un bărbat a sunat la 112 şi a anunţat că se simte un puternic miros de gaz. Pompierii din cadrul Detaşamentului Botoşani au ajuns, în cel mai scurt timp, la f

Mandat european de arestare pentru Mario Iorgulescu în dosarul sechestrării de persoane

Ziua Constanta acum 6 ore
Judecătoria Sectorului 3 din București a emis, vineri, un mandat de executare a pedepsei închisorii și un mandat european de arestare pe numele lui Mario Iorgulescu (29 de ani), pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la lipsire de libertate

Ucraina şi Republica Moldova vor începe negocierile de aderare la UE săptămâna viitoare

Mediafax acum 11 ore
Ţările UE aprobă deschiderea discuţiilor de extindere a uniunii cu Ucraina şi Republica Moldova. Acestea vor începe săptămâna viitoare. Împreună cu Moldova vom face UE mai puternică, a spus preşedintele Volodimir Zelenski.

Atenționare de călătorie pentru români. Cresc timpii de așteptare la granița cu Bulgaria, în minivacanța de Rusalii

Ziare.com acum 5 ore
În perioada 21 - 24 iunie, este aşteptată o creştere a timpilor de aşteptare la trecerea prin punctele de frontieră bulgare, cu precădere pentru data de 21 iunie pe sensul către Republica Bulgaria şi, respectiv, pentru 24 iunie, pe sensul către Româ

Accident feroviar în Maramureș Un copil de trei ani a murit după ce a fost prins sub roțile unui vagon de tren

Ziua Constanta acum 5 ore
Accident feroviar în Maramureș, azi, 21 iunie 2024! "Un copil în vârstă de trei ani a fost surprins sub roata unui vagon. Din păcate, acesta prezintă leziuni incompatibile cu viaţa (...) Se va interveni pentru degajarea corpului de pe liniile de ca

Barcelona vrea să elimine închirierea apartamentelor pentru turişti până în 2029

G4Media acum 6 ore
Barcelona vrea să pună capăt închirierii apartamentelor turistice până în 2029 pentru a facilita accesul la locuinţe pentru rezidenţi, a anunţat vineri primarul acestui oraş din nord-estul Spaniei, care găzduieşte anual milioane de turişti, transmit

Vremea

București
acum

21°
sâm.

21°/35°
dum.

19°/37°
lun.

21°/35°
mar.

19°/32°
Iasi
acum

19°
sâm.

18°/32°
dum.

17°/28°
lun.

19°/25°
mar.

16°/25°
Constanta
acum

16°
sâm.

16°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
mar.

21°/24°
Cluj-Napoca
acum

20°
sâm.

20°/32°
dum.

18°/27°
lun.

16°/25°
mar.

14°/27°
Timisoara
acum

23°
sâm.

23°/38°
dum.

19°/32°
lun.

19°/31°
mar.

15°/32°