La nivelul cel mai de baza, mintea si trupul nu sint separate si nu sint separate nici de mediul inconjurator, ci constituie un "pachet" de energie pulsatorie ce interactioneaza constant cu aceasta vasta mare de energie vida. In adinc, sintem Unu. Exista trei mari cai de cunoastere: religia, filosofia, stiinta, pe care modernitatea le-a separat contraproductiv. Anticii, dimpotriva, le considerau intr-un singur idiom, demonstrind unitatea cunoasterii. Cea mai tinara, stiinta, detine doar o mica parte din Adevar, desi exista discipline, oameni de stiinta, cum sint fizicienii din avanposturi, care pot fi considerati drept cei mai mari mistici ai ultimului veac. Stiinta a parcelat cimpul cunoasterii, multiplicind specializarile (exista la ora actuala peste 8000) si pierzind din vedere unitatea, intregul. Retras in propriul laborator, fiecare specialist, infasurat in iedera formalist-pozitivista, a ajuns sa considere, precum in mitul pesterii al lui Platon, ca aceea este lumea. Sute de ani am fost obligati sa asimilam tot felul de dogme stiintifice, cum ar fi: mecanicitatea universului si teoria gravitatiei a lui Newton, maimuta lui Darwin, preeminenta materiei, "victoria" ratiunii si altele, care de care mai alienante. Ele nu erau, de fapt, decit pasi spre adevar, dar ne erau prezentate ca fiind adevarul absolut. Toate au cazut rind pe rind, fiind inlocuite de teorii noi, care vor cadea si ele, pentru ca, pur si simplu, cunoasterea este infinita, iar lumea si viata, realitatea sa spunem, nu se preteaza la metodele de cunoastere ale stiintei, cazuta astfel in capcana propriei orgolioase iluzii. Universul expansioneaza cu o rata crescinda, ceea ce contrazice teoria relativitatii generale, potrivit careia rata ar trebui sa incetineasca treptat si sa urmeze o faza inversa de comprimare a universului, pina la implozia sa intr-un punct. In cuantica, particulele apar si dispar