Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bilanţul accidentului aviatic din Venezuela: 17 morţi şi 34 de răniţi

Publicat in Adevarul, miercuri 15 septembrie 2010 ·

Doi dintre cei 36 de supravieţuitori ai accidentului avionului companiei venezuelene Conviasa, care s-a prăbuşit în apropiere de Puerto Ordaz, au murit. Astfel numărul persoanelor care şi-au pierut viaţa a ajuns la 17.

Cauzele accidentului se cunosc încă, iar avionul avea peste 25.000 de ore de zbor, a transmis constructorul aeronavei, firma europeană ATR.

"Deocamdată, cauzele accidentului rămân necunoscute", a comunicat ATR.

"Accidentul a îndoliat deja 17 familii, avem un total de 17 morţi şi 34 de răniţi", au informat oficialii din Venezuela.

"Este un miracol că 34 de persoane au supravieţuit şi sunt într-o stare bună de sănătate", au precizat autorităţile, care au adăugat că "cei care au fost cel mai grav răniţi sunt în curs de a se reface".

Pe de altă parte, diplomatii francezi au anunţat că la bordul aeronavei se aflau doi cetăţeni francezi care au fost "răniţi foarte uşor".

Reamintim că luni, un avion care transporta 47 de pasageri şi patru membri ai echipajului s-a păbuşit cu în apropiere de Puerto Ordaz. Aparatul, de tip ATR-42-300, a decolat de pe insula Margarita, din Caraibe.

ATR 42-300 este un avion folosit pentru transportul regional, cu o capacitate de 46-50 de locuri. Aproximativ 240 de aparate de zbor de acest fel sunt folosite în prezent de 80 de companii, transmite Mediafax.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Zelenski îi transmite lui Putin că negocierile pot începe de luni. Mesajul președintelui Ucrainei la finalul Summitului pentru Pace

Ziare.com acum o ora
Kievul poate începe luni discuţii de pace cu Rusia dacă Moscova se va retrage de pe tot teritoriul ucrainean, a declarat duminică, 16 iunie, preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, potrivit BBC. Dar, vorbind la încheierea unui summit pentru pace

Examenul de Bacalaureat începe luni. Precizările Ministerului Educației despre probe și rezultate

Ziare.com acum 6 ore
Peste 134.000 de candidaţi înscrişi la examenul de Bacalaureat, sesiunea iunie - iulie 2024, susţin luni, 17 iunie, prima probă la Limba şi literatura română - oral. Potrivit unui comunicat al Ministerului Educaţiei transmis duminică, probele de eva

Elena Lasconi a decis să îşi depună candidatura pentru preşedinţia USR

Ziua Constanta acum 4 ore
Primarul municipiului Câmpulung, Elena Lasconi, a declarat duminică, într-un mesaj postat pe Facebook, că a decis să îşi depună candidatura pentru preşedinţia Uniunii Salvaţi România (USR). În mesajul adresat cetăţenilor din Câmpulung, Lasconi afirm

Suspiciuni de toxiinfecție alimentară în Măgura. Zeci de turiști, printre care și copii, transportați la spital

Ziare.com acum 2 ore
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Buzău a intervenit, duminică după-amiază, 16 iunie, pentru acordarea primului ajutor medical unui grup de 42 de persoane. Dintre acestea, 39 sunt copii, toţi din Bucureşti, cu stări de rău şi simptome d

Hajj: Cel puţin 19 pelerini străini au murit în Arabia Saudită

News.ro acum o ora
Cel puţin 14 pelerini iordanieni şi cinci iranieni au murit în Arabia Saudită în timpul pelerinajului anual de hajj, care se desfăşoară pe caniculă, au anunţat duminică autorităţile din ţările lor, fără a preciza cauza deceselor. Pelerinajul anual d

Euro 2024: Un bărbat a fost împuşcat după ce a ameninţat poliţiştii cu târnăcopul la Hamburg, înaintea meciului Polonia-Ţările de Jos - VIDEO

News.ro acum 4 ore
Un bărbat a fost împuşcat de poliţie după ce a ameninţat forţele de ordine cu un târnăcop şi un dispozitiv incendiar, duminică, la Hamburg, cu câteva ore înainte de startul meciului Polonia-Ţările de Jos, de la Euro 2024, relatează L'Equipe. "Potriv

Adrian Ilie a fost condamnat la 8 luni de închisoare! » Ce se întâmplă cu „Cobra”

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
a fost condamnat la 8 luni de închisoare cu suspendare de Judecătoria Sectorului 4 din București. Fostul mare atacant al României, al Valenciei și al Stelei București nu va fi închis însă, deoarece instanța a hotărât ca executarea pedepsei, pentru c

Atac armat într-un parc acvatic. Printre răniți se află și mai mulți copii

Ziare.com acum 5 ore
Aproximativ 10 persoane, inclusiv copii, au fost rănite într-un atac armat produs într-un parc acvatic administrat de un oraş lângă Detroit, sâmbătă seară, a declarat poliţia, care a numit incidentul ca fiind împuşcături aleatorii, transmite Reuters

Euro 2024: Ţările de Jos, scor 2-1 cu Polonia

News.ro acum 2 ore
Echipa naţională a Ţărilor de Jos a învins duminică, la Hamburg, scor 2-1, echipa naţională a Poloniei, într-un meci din grupa D a turneului final Euro 2024. Cu Lewandowski şi Milik pe bancă, polonezii au reuşit să deschidă scorul în minutul 16 al p

Un copil de 14 ani a sărit în apă ca să își SALVEZE cel mai bun prieten de la încec, deși avea mâna în ghips. Care a fost deznodământul gestului său

Gandul acum 2 ore
Trei prieteni din Sibiu au ieșit să se joace cu un vaporaș cu motor, în acest wekeend, pe malul unui lac din Sibiu. La un moment dat, însă, au pierdut controlul jucăriei, iar unul dintre ei s-a dus să o recupereze și a fost la un pas să se înece. Un

Vremea

București
acum

29°
dum.

18°/29°
lun.

20°/33°
mar.

21°/33°
mie.

22°/34°
Iasi
acum

24°
dum.

13°/26°
lun.

17°/28°
mar.

17°/28°
mie.

18°/31°
Constanta
acum

27°
dum.

18°/27°
lun.

20°/27°
mar.

21°/25°
mie.

21°/25°
Cluj-Napoca
acum

26°
dum.

13°/26°
lun.

15°/25°
mar.

16°/27°
mie.

17°/29°
Timisoara
acum

26°
dum.

15°/29°
lun.

17°/29°
mar.

18°/32°
mie.

20°/36°