Elena Udrea, ministrul dezvoltării regionale şi turismului, a participat astăzi la dezbaterea „Protejarea patrimoniului. Faţadele de patrimoniu între conservare şi distrugere", organizată de Grupul de Dialog Social şi Revista 22. La evenimentul găzduit de GDS au fost prezenţi, alături de reprezentanţi ai MDRT şi ai Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional, Registrului Urbaniştilor din România, Ordinului Arhitecţilor din România, arhitecţi, urbanişti şi membri ai organizaţiilor neguvernamentale.
În contextul transformărilor radicale suferite de peisajul urban în ultimii 20 de ani, pentru creştere competitivităţii economice a oraşelor prin asigurarea condiţiilor de atractivitate, pentru asigurarea unui spaţiu public de calitate şi pentru creşterea calităţii arhitectural-ambientale a construcţiilor, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului a propus, pentru dezbatere publică, două proiecte de acte normative care să reglementeze domeniul publicităţii stradale şi pe cel al calităţii şi siguranţei fondului construit.
Proiectul de Hotărâre pentru aprobarea regulamentului cadru privind amplasarea mijloacelor de publicitate urmăreşte să acopere lipsa normelor unitare care să asigure un just echilibru între protejarea şi promovarea interesului general şi interesul privat sau economic imediat. Crearea şi păstrarea în siguranţă a unor spaţii publice funcţionale şi bine proiectate reprezintă o cerinţă care trebuie abordată într-un parteneriat care să includă statul, autorităţile publice locale, cetăţenii şi companiile. Ministrul Elena Udrea a precizat că, prin această propunere, se are în vedere siguranţa publică şi armonizarea principiilor libertăţii de exprimare, cu respectul pentru arhitectură, patrimoniu, imagine urbană, peisaj - în general, tot ce înseamnă valorile care dau atât identitatea locală, cât şi competitivitatea economică şi atractivita