Nu se ştie exact cât de veche este bucătăria chiliană. Cert este că atunci când au ajuns aici conquistadorii spanioli, în 1541, nativii amerindieni aveau deja un reţetar propriu, bazat în mare parte pe preparate din porumb şi alte legume. Venirea spaniolilor a însemnat şi introducerea pe mesele lor a altor ingrediente, precum carnea de pui, de vită, de porc, de oaie sau de iepure, dar şi strugurii, măslinele sau citricele. Acestea au început să intre treptat în reţetarul tradiţional.

Chiar şi astăzi porumbul este un ingredient de bază în mâncărurile chiliene. Rezultat al unui amestec cultural spectaculos şi al unui "metisaj culinary" (dacă putem să spunem aşa) care aduce pe aceeaşi masă ingrediente originare din două continente şi două emisfere diferite, bucătăria chiliană reflectă atât puternicele tradiţii indigene, cât şi savuroasele moşteniri hispanice, dar nu lipsesc influenţe din bucătăria franţuzească, italiană, germană sau arabă. Dar ceea ce surprinde cu adevărat la reţetele chiliene nu este atât acest amestec culinar - între noi fie vorba, foarte delicios -, cât felul în care chilienii reuşesc să transfere câte ceva din personalitatea lor în fiecare fel de mâncare preparat.

Desigur, reţetele tradiţionale în care se îmbină armonios cultura populaţiei mapuche şi cea europeană sunt cât se poate de apetisante.

PUŢIN UMOR ÎN FARFURIE

Dar există unele reţete ale chilienilor care atrag curiozitatea unui străin încă dinainte ca acesta să vadă farfuria în faţa ochilor, prin numele lor. Astfel, o reţetă care, în traducere, înseamnă "pui beat" nu numai că te duce cu gândul la carnea fragedă de pui fiartă în vin şi coniac, dar te şi amuză şi te face să te gândeşti de unde provine numele. La fel este cazul şi pentru "biftecul săracului". Te face să vizualizezi mai bine epoca şi starea socială a celui care l-a creat? Deşi poate nu ar treb