Compania Alro Slatina, deţinută de grupul Vimetco, controlat de omul de afaceri rus Vitali Machitski, vrea să obţină suplimentarea energiei cumpărate de la compania de stat Hidroelectrica cu un TWh, faţă de cei 3 TWh pe care îi achiziţionează acum, pentru a majora producţia de aluminiu de la Slatina cu aproximativ 25%, de la 206.000 tone pe an la 260.000 tone, a declarat Frank Mueller, directorul general executiv al companiei. Sursa: Razvan Valcaneantu
1 /.
Preţul energiei în funcţie de cotaţia aluminiului
„Contractul cu Hidroelectrica de 3 TWh ne permite să producem 206.000 tone de aluminiu anual. Am convenit că există posibilitatea să creştem cantitatea de la trei la patru TWh, am estimat că o vom lua în a doua jumătate a anului, dar acest lucru nu s-a întâmplat”, a spus Mueller.
El a adăugat că vrea să cumpere mai multă energie de la Hidroelectrica în aceleaşi condiţii pe care le are şi în contractul de trei TWh, la acelaşi preţ şi tot până în 2018. „Dacă Hidroelectrica are energie valabilă şi ne înţelegem la preţ, cumpărăm în orice moment”, a adăugat Mueller.
Pe 2 aprilie 2010, Alro anunţa la Bursă că a finalizat negocierile cu Hidroelectrica pentru livrarea a trei TWh de energie electrică pe an, până în 2018. Termenul a fost prelungit cu cinci ani, dat fiind că iniţial, contractul expira în 2013.
În plus, cele două părţi au agreat o formulă de calcul anual pentru preţul energiei electrice în funcţie de o serie de factori, precum cotaţia aluminiului la Bursa Metalelor de la Londra (London Metal Exchange). Ca urmare, preţul de achiziţie a crescut cu circa 25% faţă de anul trecut, potrivit companiei.
În prima jumătate a acestui an, preţul mediu al aluminiului la Londra a fost de 2.129 dolari/tonă, faţă de o cotaţie medie de 1.423 dolari/tonă, în aceeaşi perioadă a lui 2009.
Cererea de