Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Parafe pe proiecte de 60 de milioane de euro pentru Iaşi (Foto)

Publicat in Adevarul, joi 16 septembrie 2010 ·

Ministrul Dezvoltării Elena Udrea a semnat astăzi primele trei proiecte pe fonduri europene ale Iaşiului ca pol de creştere pentru lucrări de infrastructură.

Primăria Iaşi a semnat astăzi primele contracte de finanţare europeană pentru investiţii de infrastructură. Lucrările derulate prin Programul Operaţional Regional (POR) sunt estimate la 60 de milioane de euro. „Iaşiul este primul pol de creştere la nivel naţional care semnează proiecte pe axa 1 a POR. Mai avem şi alte proiecte pe care dorim să le semnăm şi să le demarăm“, a spus primarul Gheorghe Nichita. Un prim proiect vizează construirea pasajului Octav Băncilă, care va asigura legătura între cartierele Dacia şi Alexandru cel Bun, dar şi asfaltarea a nouă străzi, investiţie estimată la 87,8 milioane de lei.

Totodată, alte două proiecte parafate astăzi, în valoare de peste 180 de milioane de lei, presupun asfaltarea bulevardelor din Păcurari, zona Independenţei, Elena Doamna, Copou, Sărărie, dar şi refacerea spaţiilor verzi şi amenajarea de piste pentru biciclişti.

Implementarea, dificilă

„Semnarea proiectelor este cea mai uşoară etapă, implentarea lor este mai dificilă“, a recunoscut ministrul Udrea. Aceasta a reclamat practicile firmelor de construcţii care contestă licitaţiile la care participă.

Iaşi: Delegaţia oficială a premierului Boc şi a miniştrilor Udrea şi Oprea a blocat circulaţia pe Ştefan cel Mare (Foto)

În martie, aceeaşi şefi ai Primăriei şi ai Ministerului Dezvoltării au semnat alte două proiecte de 87 de milioane de euro pentru amenajarea zonei de agrement Ciric şi modernizarea CET, dar până în prezent investiţiile nu au fost demarate. Proiectele europene trebuie finalizate până în 2013.

Protocolul de predare a terenului a fost semnat la Palatul Roznovanu, iar alte trei proiecte cu finanţare europeană pregătite de Primăria Iaşi au fost parafate la

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

NATO poate conta pe 300.000 de soldaţi care să fie mobilizaţi rapid

Adevarul acum o ora
NATO poate deja să conteze pe mobilizarea rapidă a 300.000 de soldaţi puşi la dispoziţie de statele sale membre, într-un moment în care organizaţia trebuie să facă faţă ameninţării ruse în Europa, a afirmat joi un înalt responsabil al alianței, info

Partidul REPER cere demisiile lui Toni Greblă şi Cătălin Predoiu pentru vicierea rezultatelor alegerilor

Mediafax acum 37 minute
„În ultimele 24 de ore, după apelul Partidului REPER, peste 220 de cetăţeni au sesizat faptul că la secţia unde ei au votat Partidul REPER apar zero voturi pentru REPER în procesele verbale publicate pe site-ul AEP. 85 dintre aceste sesizări au fost

Surse Cine este Babașa, manelistul huiduit la show-ul Coldplay de pe Arena Națională

Ziua Constanta acum 2 ore
Vlad Babaşa are 22 de şi este originar din Bacău. Este cunoscut sub numele de scenă “Babasha”, iar de miercuri seară a intrat în atenţia oamenilor după momentul controversat de la concertul Coldplay din Bucureşti, unde a fost huiduit de o parte din

Guvern: Persoanele aflate sub control judiciar şi arest la domiciliu vor putea fi monitorizate cu brăţări de supraveghere

HotNews acum o ora
Guvernul a adoptat joi o ordonanţă de urgenţă care dă posibilitatea monitorizării cu brăţări electronice şi în cazul persoanelor aflate sub control judiciar sau arest la domiciliu, dar şi pentru persoanele eliberate condiţionat şi care au anumite re

BNR: Datoria externă totală a crescut cu 1,804 miliarde euro, în perioada ianuarie - aprilie 2024, până la 171,887 miliarde euro

News.ro acum 3 ore
Datoria externă totală a crescut cu 1,804 miliarde euro, în perioada ianuarie - aprilie 2024, până la 171,887 miliarde euro, de la 170,083 miliarde euro la 31 decembrie 2023, arată datele Băncii Naţionale a României. ”În perioada ianuarie - aprilie

Caraş Severin: Un bărbat a fost amendat cu 12.000 de lei după ce a abandonat cinci pui de pisică lângă un container de gunoi

News.ro acum o ora
Un bărbat a fost amendat cu 12.000 de lei de poliţiştii din Caraş Severin după ce a abandonat cinci pui de pisică lângă un container de gunoi.

Legislația UE privind combaterea violenţei împotriva femeilor intră în vigoare / Va fi incriminată distribuirea pe internet a unor imagini intime fără consimțământ

HotNews acum o ora
Primele norme ale UE privind combaterea violenţei împotriva femeilor şi a violenţei domestice intră în vigoare joi, informează Comisia Europeană. Legislația incriminează căsătoriile forţate, dar și distribuirea fără consimțământ a unor imagini intim

Irina Begu a fost eliminată în optimi la Valencia

News.ro acum 51 minute
Irina Begu, locul 131 mondial, a fost eliminată, joi, în optimile de finală ale turneului de categorie WTA 125 de la Valencia. Begu a fost învinsă de favorita 8, sportiva letonă Darja Semenistaja, numărul 116 WTA, scor 3-6, 6-3, 6-4. Meciul a durat

Ionuţ Stroe: George Tuţă e noul primar al Sectorului 1. Acest episod urât s-a încheiat

Mediafax acum o ora
„George Cristian Tuţă este noul primar al Sectorului 1! În ciuda zbaterilor politice şi al refuzului de a accepta adevărul faptic al USR şi doamnei Coltilde Armand: cetăţenii Sectorului 1 l-au ales pe George Tuţă la primărie. Este inadmisibil şi abs

Data alegerilor prezidențiale ar putea fi schimbată pentru luna decembrie

Ziua Constanta acum 3 ore
În cadrul coaliției se discută tot mai apăsat despre schimbarea datei alegerilor prezidențiale. Primul care a lansat ipoteza în spațiul public a fost liderul PNL, Nicolae Ciucă, cel care a spus că va exista o discuție pe această temă. Conform surs

Vremea

București
acum

34°
joi

20°/34°
vin.

18°/27°
sâm.

16°/26°
dum.

19°/30°
Iasi
acum

18°
joi

16°/21°
vin.

15°/19°
sâm.

13°/23°
dum.

13°/26°
Constanta
acum

27°
joi

20°/27°
vin.

19°/24°
sâm.

16°/25°
dum.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

21°
joi

14°/21°
vin.

13°/20°
sâm.

12°/23°
dum.

14°/25°
Timisoara
acum

21°
joi

14°/23°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/26°
dum.

16°/29°