Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Lupul lui Vîntu şi mieluşeii statului

Publicat in Romania Libera, joi 16 septembrie 2010 ·

La întrebarea „e normal ca în timpul crizei de azi să arestezi pe unul vinovat de criza precedentă?", răspundem ascultătorilor noştri de la Radio Erevan: „Normal nu e, dar e bine". Decât să nu-l arestezi niciodată! Trebuia să punem odată capăt marii redistribuţii de la fraieri (păgubiţii FNI) către deştepţi (toţi cei care au beneficiat de sponsorizarea Vîntului după FNI, de la Varujan Vosganian la Cătălin Avramescu, că până la urmă la asta se reduce totul). Arestarea lui Vîntu, a lui Dan Diaconescu şi sechestrul pe datoriile Rompetrol sunt toate elemente pozitive. Da, economia abia suflă, da, guvernarea, şi pe extern, şi pe intern, e cam lamentabilă, dar măcar legea se mişcă. De ce nu l-au arestat mai demult? Răspuns: că nu au avut cum! Acesta e primul moment în care au fost întrunite toate elementele necesare, unele internaţionale de dată foarte recentă, cum ar fi transparentizarea paradisurilor fiscale sau cooperarea fără precedent peste frontiere. Şi nu doar Procuratura e bună: în sfârşit vedem funcţionând serviciile secrete şi poliţia, în sfârşit există şi judecători care iau decizii curajoase, care merită citate de presă.

A dat Băsescu telefoane în Indonezia să ceară să nu treneze situaţia? Bine a făcut, asta e datoria lui. Nu le-ar fi dat dacă Vîntu trecea de partea lui? Se poate, dar justiţia ar fi avut de pierdut. Şi de ce nu a trecut Vîntu de partea lui, dacă aşa s-ar fi aranjat totul? Evident, fiindcă nu s-ar fi aranjat cum îi convenea lui. Din nou, justiţia iese câştigătoare din acest conflict. Problema era dacă ar fi căzut la pace. Verbul lipseşte din limba română, în engleză se spune „colluding" atunci când părţile cad la o înţelegere necuvenită. Oricât mă exasperează conflictul nostru politic pentru lipsa de consens asupra soluţiei economice, pentru anticorupţie el a fost o mană cerească. Băsescu nu e atotputernic, din fericire, şi nici duşman

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A fost prins bărbatul care ar fi încercat să-l asasineze pe Donald Trump. Îl critica frecvent pe fostul președinte pe rețelele sociale

Ziare.com acum 27 minute
Un bărbat de 58 de ani, constructor independent de locuințe din Hawaii, a fost reținut duminică în legătură cu o posibilă tentativă de asasinat asupra fostului președinte Donald Trump, informează CNN. Ryan Wesley Routh este suspectat de autorități c

Hong Kong: Prima condamnare în temeiul noii legi a securităţii naţionale, pentru purtarea unui tricou cu mesaj instigator

News.ro acum o ora
Un bărbat din Hong Kong a pledat luni vinovat de răzvrătire pentru că a purtat un tricou cu un slogan de protest, devenind prima persoană condamnată în temeiul noii legi privind securitatea naţională a oraşului, adoptată în martie, relatează Reuters

India: Samsung, Xiaomi şi alte companii s-au înţeles cu Amazon şi Flipkart pentru a lansa exclusiv produse pe site-urile web indiene ale firmelor de comerţ electronic

News.ro acum 48 minute
Samsung, Xiaomi şi alte companii de smartphone-uri s-au înţeles cu Amazon şi Flipkart, parte a Walmart, pentru a lansa exclusiv produse pe site-urile web indiene ale firmelor de comerţ electronic, încălcând legile antitrust, potrivit rapoartelor de

Kamala Harris, după tentativa de asasinat asupra lui Trump: Condamn violenţa politică

Mediafax acum o ora
„Sunt profund tulburată de posibila tentativă de asasinare a fostului preşedinte Trump de astăzi. Pe măsură ce adunăm faptele, voi spune clar: condamn violenţa politică. Cu toţii trebuie să ne facem datoria pentru a ne asigura că acest incident nu d

Furtuna Boris: Un mort în Polonia, patru dispăruţi în Cehia

News.ro acum 2 ore
O persoană s-a înecat în Polonia şi alte patru sunt date dispărute în Cehia vecină, ca urmare a ploilor torenţiale şi a creşterii nivelului râurilor provocate de furtuna Boris, au anunţat duminică autorităţile din ambele ţări, potrivit AFP. Furtuna

Bărbat reţinut după tentativa de asasinat asupra lui Trump. Ce postări făcea suspectul pe reţelele de socializare

Mediafax acum 51 minute
Un bărbat în vârstă de 58 de ani a fost reţinut duminică în legătură cu posibila tentativă de asasinat asupra lui Donald Trump în Florida. El este un constructor independent de locuinţe la preţuri accesibile din Hawaii, scrie CNN.

Câștigătorul celor peste două milioane de euro, marele premiu la Joker, e din Giurgiu. Biletul norocos a costat 24,5 lei

Libertatea acum 18 minute
Un giurgiuvean a câștigat duminică seară marele premiu la Joker, în valoare de aproape 12 milioane de lei (peste două milioane de euro). Biletul norocos a costat 24,5 lei, a anunțat Loteria Română, potrivit Antena 3.

Video CFR Cluj – FCSB îl bagă pe Dan Petrescu în depresie fotbalistică: victorie ratată, după gafe uriașe

Adevarul acum 9 ore
CFR Cluj – FCSB, cea mai așteptată întâlnire din runda cu numărul 9, a pus față în față echipele care ne-au reprezentat în play-off-ul cupelor europene. Cu rezultate diametral opuse! Dacă ardelenii s-au făcut de râs, cu Pafos (Cipru), în schimb, FCS

Cod portocaliu de ploi torențiale în această noapte în județul Galați

HotNews acum 8 ore
Meteorologii au emis duminică seară o avertizare de tip nowcasting de Cod portocaliu pentru mai multe zone din Galaţi, valabilă până la 1 noaptea, fiind aşteptate ploi care vor acumula 25…35 l/mp. „Se vor manifesta ploi care vor acumula 25…35 l/mp.

Handbal masculin: Valentin Samungi, campion mondial în 1970, a decedat la vârsta de 82 de ani

News.ro acum 13 ore
FR Handbal anunţă, duminică, decesul lui Valentin Samungi, component al naţionalei care câştiga titlul mondial în 1970. Valentin Samungi a jucat pentru echipa naţională între anii 1961-1973, în 113 meciuri oficiale, marcând 134 de goluri. A câştigat

Vremea

București
acum

13°
lun.

13°/21°
mar.

13°/25°
mie.

16°/19°
joi

16°/22°
Iasi
acum

15°
lun.

15°/21°
mar.

15°/25°
mie.

15°/21°
joi

13°/22°
Constanta
acum

12°
lun.

12°/22°
mar.

15°/23°
mie.

17°/19°
joi

18°/22°
Cluj-Napoca
acum

12°
lun.

10°/16°
mar.

12°/18°
mie.

12°/23°
joi

13°/23°
Timisoara
acum

10°
lun.

10°/14°
mar.

9°/21°
mie.

12°/26°
joi

13°/24°