Academia Suedeză a afirmat că a ales-o pe scriitoarea germană de origine română Herta Müller pentru că, „prin concentrarea poetică şi prin francheţea prozei, zugrăveşte imaginea celor deposedaţi". S-a născut în 1953 la Niţchidorf, lângă Timişoara. După absolvirea studiilor de filologie germană şi română, lucrează pentru scurt timp ca traducătoare într-o fabrică din Timişoara, de unde este concediată după ce refuză în mai multe rânduri să colaboreze cu Securitatea.

Înainte să primiţi Nobelul spuneaţi că importanţa acestui premiu ţine mai mult de valoarea sa financiară. V-aţi schimbat părerea între timp? Declaraţiile dvs. politice au acum o greutate mai mare?

H.M.: Au, fiindcă premiul este considerat foarte important şi odată ce l-ai primit ţi se schimbă şi rolul, indiferent dacă vrei sau nu, şi acest lucru nu este rău în cele mai multe cazuri. De pildă, în chestiunile legate de drepturile omului, ceea ce spun are mai multă greutate şi lumea se uită poate cu mai mult interes la fenomenul dictaturilor.

Există deja efecte ale declaraţiilor dvs.?

H.M.: Nu ştiu. Eu spun ceva, dar nu ştiu ce se întâmplă în mintea celor care ascultă sau citesc sau ce efecte au declaraţiile mele în ţările despre care vorbesc. Încerc să spun ceea ce cred, mai mult nu pot face.

În ceea ce priveşte România, vi se pare că declaraţiile dvs. ar avea mai mult impact?

H.M.: Nu vin prea des în România, aşa că nu-mi dau seama în ce măsură sunt luate în seamă. De exemplu, în cazul institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului, ceea ce am spus nu a avut efect, pentru că Marius Oprea, şeful acestui Institut, a fost schimbat pe criterii politice. Sunt doar un om ca toţi ceilalţi, care are o părere, dar nu sunt profet.

În „Leagănul respiraţiei" există un capitol intitulat „Cine a schimbat ţara". În cazul României, când şi cine „a schimbat ţara"?

H.M.: E