„Adevărul“ vă prezintă portretul celor mai controversaţi oameni din fotbalul românesc. Azi: Adrian Porumboiu. Despre Adrian Porumboiu se spune că este cel mai bogat om din Moldova. Fostul mare arbitru internaţional deţine, conform Topului Forbes, o avere de 200 de milioane de euro.
Născut la Buzău pe 27 septembrie 1950, Porumboiu a jucat fotbal la FC Argeş şi la Viitorul Vaslui, dar la numai 26 de ani, a ales să lase deoparte ghetele de fotbal şi să se apuce de arbitraj. Mentorul său? Nicolae Rainea, cel care i-a îndrumat cariera între 1984 şi 1997, timp în care actualul patron al Vasluiului a oficiat în Divizia A. La nivel internaţional, Porumboiu a stat în umbra „geamănului" Crăciunescu, fiind rezerva acestuia la finala Ligii Campionilor din 1995, dintre AC Milan şi Ajax Amsterdam.
Prieteni la cataramă la un moment dat, cei doi s-au certat în 2003, între ei existând numeroase scandaluri, care s-au soldat inclusiv cu procese penale, mai ales când Crăciunescu a fost preşedinte la CCA. „Lumea spune despre noi că îi concurăm pe Siviu Prigoană şi Adriana Bahmuţeanu", a glumit odată Porumboiu.
Crăciunescu şi Porumboiu sunt născuţi în aceiaşi zi: 27.09.1950
A fost director la Alimentaţie Publică
Ascensiunea lui Adrian Porumboiu în plan financiar a început dinainte de Revoluţie. După ce a terminat ASE-ul la Iaşi, el s-a angajat ca economist la ICSAAP Vaslui (fosta întreprindere de comerţ şi alimentaţie publică), devenind în 1985 director adjunct, iar în 1987 director general, postură în care a rămas până în 1991. Tip descurcăreţ şi cu simţul afacerilor, Porumboiu a intrat la Ministerul Comerţului şi Turismului ca inspector general, un post-cheie din care avea acces la multe informaţii şi ponturi. Apoi a devenit director general la compania Racova, s-a extins la Comcereal şi tot aşa până a ridicat holdingul Racova Com Agro Pan, al c