În anii ‘80, mănăstirea Vatopedu, care datează din secolul al IV-lea, era în paragină, călugării erau dezorganizaţi, locuiau în chili vechi şi dărăpănate. Schimbarea a venit la începutul anilor ‘90, când un grup de monahi tineri şi energici, dintr-o altă parte a Muntelui Athos, condus de părintele Efraim, a întrezărit oportunitatea reconstrucţiei şi exploatării acestui loc splendid.

Efraim a fost numit stareţ şi a început să strângă fonduri ca să restaureze mănăstirea. A cerut fonduri culturale de la UE, a început să relaţioneze cu oamenii de afaceri greci care căutau iertarea în schimbul unor donaţii, şi-a cultivat prietenii printre politicienii importanţi ai Greciei.

Stareţul şi-a ales cu grij consilierul - fratele Arsenios, foarte priceput în ale afacerilor. "Dacă l-ar pune pe Arsenios în fruntea afacerilor cu proprietăţi ale guvernului, Grecia ar fi acum ca Dubaiul înainte de criză", spune un agent imobiliar grec, care nu-şi poate masca admiraţia faţă de ingineriile financiare de la mânăstirea Vatopedu.

Relaţiile cu cei bogaţi şi puternici erau esenţiale în primul rând pentru o nouă stategie de management: afacerile cu terenuri. Prima mişcare a părintelui Efraim - şi poate cea mai inteligentă - a fost să caute vechile manuscrisele bizantine neatinse de decenii, pentru a vedea daca nu cumva există proprietăţi pe care mânăstirea le-ar putea exploata după bunul plac.

În anii de dinaintea sosirii lui Efraim, guvernul grec a recuperat multe din proprietăţile care aparţinuseră mănăstirii, dar a rămas un titlu, dăruit de împăratul Ioan V Paleologul, în secolul XIV, care consta într-un lac.

Când Efraim a descoperit titlul de proprietate, lacul era deja declarat monument natural. Apoi, în 1998, cineva a permis să fie retrocedat.

Sfântul lobby pe la ministere

Primul oficial pe care călugării l-au abordat a fost ministrul Finanţelor, Pete