Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Imperiul imobiliar al calugărilor de pe Muntele Athos

Publicat in Romania Libera, vineri 17 septembrie 2010 ·

În anii ‘80, mănăstirea Vatopedu, care datează din secolul al IV-lea, era în paragină, călugării erau dezorganizaţi, locuiau în chili vechi şi dărăpănate. Schimbarea a venit la începutul anilor ‘90, când un grup de monahi tineri şi energici, dintr-o altă parte a Muntelui Athos, condus de părintele Efraim, a întrezărit oportunitatea reconstrucţiei şi exploatării acestui loc splendid.

Efraim a fost numit stareţ şi a început să strângă fonduri ca să restaureze mănăstirea. A cerut fonduri culturale de la UE, a început să relaţioneze cu oamenii de afaceri greci care căutau iertarea în schimbul unor donaţii, şi-a cultivat prietenii printre politicienii importanţi ai Greciei.

Stareţul şi-a ales cu grij consilierul - fratele Arsenios, foarte priceput în ale afacerilor. "Dacă l-ar pune pe Arsenios în fruntea afacerilor cu proprietăţi ale guvernului, Grecia ar fi acum ca Dubaiul înainte de criză", spune un agent imobiliar grec, care nu-şi poate masca admiraţia faţă de ingineriile financiare de la mânăstirea Vatopedu.

Relaţiile cu cei bogaţi şi puternici erau esenţiale în primul rând pentru o nouă stategie de management: afacerile cu terenuri. Prima mişcare a părintelui Efraim - şi poate cea mai inteligentă - a fost să caute vechile manuscrisele bizantine neatinse de decenii, pentru a vedea daca nu cumva există proprietăţi pe care mânăstirea le-ar putea exploata după bunul plac.

În anii de dinaintea sosirii lui Efraim, guvernul grec a recuperat multe din proprietăţile care aparţinuseră mănăstirii, dar a rămas un titlu, dăruit de împăratul Ioan V Paleologul, în secolul XIV, care consta într-un lac.

Când Efraim a descoperit titlul de proprietate, lacul era deja declarat monument natural. Apoi, în 1998, cineva a permis să fie retrocedat.

Sfântul lobby pe la ministere

Primul oficial pe care călugării l-au abordat a fost ministrul Finanţelor, Pete

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Val de căldură intens în România, duminică. Sudul ţării şi Capitala, sub cod roşu

Mediafax acum o ora
Codul roşu se manifestă duminică în judeţele Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Ilfov, în sudul judeţelor Vâlcea, Argeş şi Dâmboviţa, precum şi în municipiul Bucureşti. Meteorologii avertizează că valul de căldură va fi persistent şi intens, iar tempera

UPDATE - România a fost învinsă de Belgia la Euro 2024, scor 2-0. Calificarea se va decide în ultima etapă a grupelor. Ce spune selecţionerul Iordănescu

News.ro acum 9 ore
Reprezentativa României a fost învinsă, sâmbătă, cu scorul de 2-0, de selecţionata Belgiei, într-un meci disputat la Koln, în etapa a doua a grupei E de la Euro 2024. Ca urmare a acestui rezultat, calificarea în optimile de finală se va decide în ul

Rusaliile, între Pogorârea Sfântului Duh şi zâne malefice sau exorcizarea Căluşarilor

Mediafax acum o ora
Rusaliile reprezintă consacrarea solemnă a Bisericii întemeiate de Iisus Hristos. Duhul Sfânt nu este dăruit numai Bisericii în ansamblu, ci şi fiecărui creştin în parte, cu darurile sale. Minunea Rusaliilor de la Ierusalim se continuă în Biserică,

Rusalii 2024, tradiții, obiceiuri şi superstiţii. Iată ce nu este bine să faci

Ziua Constanta acum o ora
Duminica Rusaliilor, denumită în popor și Duminica Mare, este sărbătoarea ce amintește de pogorârea Sfântului Duh asupra ucenicilor lui Iisus, fiind cinstită an de an la 50 de zile după sărbătoarea de Înviere. De asemenea, în aceeași zi, creștinii c

Tragerile Loto 6/49, Noroc, Joker, Loto 5/40 şi Super Noroc de duminică, 23 iunie. Numerele câştigătoare

Adevarul acum o ora
Duminică, 23 iunie, vor avea loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc, după ce la tragerile loto de joi, 20 iunie, Loteria Română a acordat peste 12.700 de câștiguri în valoare totală de peste 1,45 milioane de le

Un nou atac aerian rus asupra Kievului. În regiunea Harkov, trei persoane au fost ucise de bombe ghidate

Adevarul acum 39 minute
Rusia a lansat un atac aerian asupra Kievului şi a regiunii înconjurătoare, forţând angajarea sistemelor de apărare aeriană pentru a respinge loviturile, au informat duminică primarul capitalei Ucrainei şi administraţia regiunii Kiev pe aplicaţia de

Trafic feroviar oprit temporar în județul Mureș după ce mai mulți copaci au căzut pe calea ferată

Ziare.com acum o ora
Traficul feroviar este oprit temporar duminică, între Topliţa şi Lunca Bradului, pentru îndepărtarea copacilor căzuţi pe calea ferată, două trenuri de călători fiind oprite în staţii. După curăţarea liniei şi reînscrierea în circulaţie a celor două

Donald Trump îi îndeamnă pe creştinii evanghelici să-l voteze: Nu votează atât cât ar trebui

News.ro acum 3 ore
Fostul preşedinte american Donald Trump i-a îndemnat sâmbătă pe creştinii evanghelici, care sunt cruciali în cursa sa pentru Casa Albă, să voteze pentru el la alegerile prezidenţiale din noiembrie, prezentându-se drept un cruciat al libertăţii relig

Calendar ortodox 23 iunie 2024. Sărbătoare importantă!

Ziua Constanta acum o ora
În această lună, în ziua a douăzeci şi treia, pomenirea Sfintei Muceniţe Agripina Romana. Această sfântă era născută şi crescută în vestita cetate a Romei. Şi de mică da miros inimilor credincioşilor ca un trandafir într-o gradină, şi gonea stricăci

Zeci de mii de israelieni au demonstrat la Tel Aviv împotriva guvernului Netanyahu

News.ro acum 4 ore
Zeci de mii de manifestanţi care fluturau steaguri israeliene şi scandau sloganuri împotriva guvernului premierului Benyamin Netanyahu s-au adunat, sâmbătă, la Tel Aviv, cerând alegeri anticipate şi eliberarea ostaticilor reţinuţi în Gaza, relatează

Vremea

București
acum

26°
dum.

20°/36°
lun.

20°/35°
mar.

21°/32°
mie.

20°/33°
Iasi
acum

23°
dum.

18°/31°
lun.

19°/27°
mar.

15°/28°
mie.

16°/28°
Constanta
acum

26°
dum.

19°/26°
lun.

20°/26°
mar.

21°/25°
mie.

20°/24°
Cluj-Napoca
acum

26°
dum.

19°/29°
lun.

19°/25°
mar.

17°/28°
mie.

18°/28°
Timisoara
acum

26°
dum.

21°/34°
lun.

17°/31°
mar.

19°/33°
mie.

21°/33°