Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pe scurt în Adevărul de Hunedoara: mâncare în valoare de 243 lei, furată din hypermarket

Publicat in Adevarul, vineri 17 septembrie 2010 ·

Un bărbat de 43 de ani, din judeţul Cluj este anchetat de poliţiştii hunedoreni după ce aseară a fost prins furând mâncare dintr-un hypermarket din Deva. Acesta a fost prins de agentul de pază al localului.

Prejudiciul, în valoare de 234 lei, a fost recuperat în totalitate și restituit unității păgubite.

Pescuit ilegal

Doi tineri din Deva şi Boşorod, o fată şi un băiat de 38, respectiv 25 de ani, s-au ales cu câte o amendă de 300 de lei fiecare după ce au fost prinşi pescuind ilegal. Aceştia au fost depistaţi ieri pe râul Mureş, în spatele Parcului Dendrologic Simeria.

Pericol pe patru roţi

Doi şoferi s-au ales, ieri, cu dosare penale, după ce au fost prinşi la volan fără a avea permis de conducere. Primul dintre ei, un bărbat de 31 de ani din judeţul Alba, a fost surprins pe DN 76, între localităţile hunedorene Căinelu de Jos și Fornădie. Cel de-al doilea, 58 de ani, comuna Densuş, s-a întâlnit cu poliţiştii pe DC 86A, direcţia de mers Cârneşti – Unciuc.

Reprezentanţii CJ, în vizită în China

Preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara, Ioan Moloţ, şi vicepreşedintele Costel Avram se află începând de astăzi într-o vizită oficială în China, la invitaţia Guvernatorului Regiunii Autonome Ningxia Hui, Wang Zhengwei.

În cadrul vizitei programate în perioada 17 – 27 septembrie vor avea loc întâlniri cu oficialităţi şi oameni de afaceri chinezi. De asemenea, în oraşul Yinchuan este programată ceremonia oficială de semnare a Protocolului de Cooperare între judeţul Hunedoara şi Regiunea Autonomă Ningxia Hui.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Reacția Kremlinului după ce România a expulzat un diplomat de la Ambasada Rusiei la București

Ziare.com acum 3 ore
Moscova a declarat că va răspunde Bucureştiului la expulzarea unui angajat al ambasadei Rusiei din România, a declarat vineri purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, potrivit media de stat ruse, între care Rossiiskaia Ga

S-a anunţat lotul României pentru ultimele meciuri de pregătire înainte de EURO 2024

Mediafax acum 3 ore
Selecţionerul Edward Iordănescu a anunţat vineri lista jucătorilor convocaţi pentru cele două jocuri rămase de disputat înaintea participării la Campionatul European din Germania. Lotul anunţat este, cel mai probabil, şi lotul cu care, cu două excep

Ucraina spune că a oprit asaltul rus în Harkov. Lupte aprige în alte părți ale frontului

Adevarul acum 46 minute
Ucraina a susţinut vineri că a oprit ofensiva lansată în urmă cu două săptămâni de armata rusă în provincia nord-estică Harkov şi că a pornit un contraatac în acest sector al frontului. Preşedintele ucrainean Volodimir Zelesnki a venit din nou în vi

800 de lei pentru familiile care împlinesc cel puțin 50 de ani de căsnicie. Cum justifică primăria din România ”stimulentul financiar”

Ziare.com acum o ora
Primăria oraşului Covasna oferă 800 de lei familiilor care anul acesta împlinesc cel puţin cinci decenii de căsnicie şi sărbătoresc nunta de aur. ”Cuplurile de aur” vor fi sărbătorite în luna septembrie, când vor avea loc Zilele oraşului, iar cele c

Cod portocaliu de ploi torențiale în trei județe din vestul țării

Press Alert acum 3 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o atenționare cod portocaliu de ploi torențiale pentru localități din județele Arad, Timiș și Caraș-Severin. Potrivit ANM, este cod portocaliu în localitățile Beliu, Craiva, Cermei, Hășma

Surse Reuters: Putin doreşte o încetare a focului în Ucraina pe fronturile actuale

Mediafax acum 4 ore
Trei dintre surse sunt familiarizate cu discuţiile din anturajul lui Putin. „El poate lupta atâta timp cât este necesar, dar Putin este, de asemenea, pregătit pentru o încetare a focului – să îngheţe războiul”, a spus un alt dintre cei patru, o surs

Curtea Internaţională de Justiţie cere Israelului să oprească asaltul asupra zonei Rafah din Gaza

Mediafax acum o ora
Citind hotărârea Curţii Internaţionale de Justiţie, preşedintele organismului, Nawaf Salam, a declarat că situaţia din enclava palestiniană s-a deteriorat de când instanţa a ordonat ultima dată Israelului să ia măsuri pentru a o îmbunătăţi, scrie Re

Bărbat arestat preventiv pentru trădare. El vindea secrete militare Rusiei

Press Alert acum 7 ore
Foto: Arhivă Un bărbat a fost arestat preventiv pentru că, în ultimii doi ani, a spionat obiective militare românești sau aparținând NATO amplasate în proximitatea municipiului Tulcea și a trimis informații și fotografii către diplomați din cadrul A

Kremlinul anunţă că pregăteşte o vizită a lui Putin în Coreea de Nord

News.ro acum 48 minute
Kremlinul anunţă vineri că pregăteşte o vizită a preşedintelui rus Vladimir Putin în Coreea de Nord, o ţară acuzată de Occident de faptul că furnizează Moscovei muniţie în ofensiva rusă în Ucraina, relatează AFP. ”Preşedintele (rus Vladimir) Putin a

Sectorul 4 începe construcţia unui teatru în zona de sud a Bucureştiului

Mediafax acum 2 ore
Sectorul 4 al Municipiului Bucureşti continuă să implementeze proiecte care aduc plusvaloare comunităţii locale şi care, totodată, asigură respectarea drepturilor cetăţenilor în privinţa accesului la servicii culturale de calitate. Proiectul este pu

Vremea

București
acum

28°
vin.

14°/28°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/25°
lun.

12°/23°
Iasi
acum

28°
vin.

14°/28°
sâm.

15°/25°
dum.

11°/24°
lun.

10°/14°
Constanta
acum

21°
vin.

15°/21°
sâm.

17°/18°
dum.

15°/18°
lun.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

24°
vin.

13°/24°
sâm.

11°/23°
dum.

11°/22°
lun.

12°/22°
Timisoara
acum

20°
vin.

14°/20°
sâm.

13°/26°
dum.

14°/25°
lun.

14°/25°