Scandalul iscat în jurul arestării (iar acum a eliberării) omului de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu a demonstrat o dată în plus că ziariştii trăiesc într-o lume a naibii de mică. În loc să trateze subiectul într-o manieră cât mai relevantă pentru publicul larg, cei mai mulţi dintre reprezentanţii ai acestei bresle s-au raportat la cazul Vîntu plătindu-şi unul altuia poliţe mai vechi sau mai noi.
Presa serioasă din România trece printr-o criză din care, probabil, nu va ieşi prea curând. În fiecare zi sunt tot mai puţini oameni care cumpără ziare quality în timp ce audienţele televiziunilor de ştiri se agaţă cu disperare de cele câteva sute de mii de oameni care mai rezistă încă tentaţiei de a comuta definitiv pe canalele de divertisment. Practic, în fiecare zi, publicul care mai vrea să afle şi alte lucruri despre lumea în care trăieşte, altceva decât aventurile amoroase ale fotbaliştilor sau ale nevestelor acestora, este tot mai restrâns. Acum sunt câteva sute de mii de oameni, la o ţară de peste 22 milioane de locuitori. Oricâte scuze am încerca să-i găsim acestei realităţi, adevărul este că ne apropiem de limita ridicolului.
Cum reacţionăm însă în faţa acestei situaţii?
Cu puţine excepţii, jurnaliştii cunoscuţi din România se comportă ca nişte autişti. Să revenim la cazul Vîntu: arestarea patronului de la Realitatea TV a generat sute de dezbateri, în ziare, pe internet, la televiziuni, dar foarte puţine dintre acestea au avut ca subiect dosarul propriu-zis de favorizare a infractorului, infracţiunea de care este acuzat omul de afaceri. În schimb, am aflat de la fiecare mare jurnalist sau mare analist care a trecut prin ograda lui SOV (sau ar fi dorit să treacă) ce amintiri personale are cu mogulul arestat: „M-a sunat şi pe mine o dată şi mi-a zis cutare", „Am fost şi eu invitat acasă la acesta", „Este un om cu certe calităţi literare...". Ac
