articol preluat de pe blogul lui Tudor Chirilă - Bed for love
As porni o revolutie, dar sunt prea egoist. Si nici puterea nu ma excita in forma asta. Cred ca toti marii revolutionari au fost obsedati sexual. In ce ma priveste, n-am tras inca o concluzie in sensul asta. Apoi stau si ma intreb. La ce-mi foloseste ca sunt curat, daca nu ma urc pe baricade? Daca nu ma bag intre ei, sa le arat cat sunt de murdari si de rai.
Apoi imi spun ca treaba mea e sa fac teatru, film, sa cant, sa invat. Si cercul vicios ajunge si in dreptul meu cu casuta pe care scrie: pentru cine sa mai faci teatru, film sau sa canti, de la cine sa inveti daca nu te-ai implicat niciodata, daca n-ai avut curajul sa te agati de manerul rosu si sa-l tragi in jos? Acum publicul tau e inlocuit de publicul lor. Iar publicul lor se complace intr-o cadere libera. Eu nu vreau sa cad. Cercul vicios se roteste si mizele mele sunt aruncate gresit. Crupierul imi ia tot cu sange rece.
Sunt chirias in tara mea. Taxele pe care le platesc sunt pretul chiriei. In schimbul acestor bani sunt lasat sa locuiesc in Romania. Ma lasa sa si vorbesc, desi nu ma asculta. Nu e o locuinta extraordinara, nici vorba, iar proprietarii nu se preocupa decat sa-si incaseze banii la timp.
Senzatia ca nu am tara mea e dureroasa. Poate ca in diaspora as fi resimtit mai putin aceasta durere. O plecare asumata e o suferinta asumata. Viata a ales pentru mine sa raman. Inca.
Apatrid in propria-mi tara poate suna paradoxul meu. N-am vorbe si nu mai am nici macar ura. Ar fi fost bine sa-i pot uri pe toti iresponsabilii astia nebuni. Ura e un combustibil. Indiferenta, nu. Indiferenta nu hraneste nimic. Dar ucide la randul ei printr-un soi de exterminare lenta. E ca un camp pe care nu mai creste nimic de la prea multe pesticide.
In Romania nu mai creste nimic. Creste doar o stare de perplexi
