Opt persoane au fost ucise si trei persoane au fost ranite, in urma unei explozii in sud-estul Turciei, care a avut loc in apropierea satului Gecitli din provincia Hakkari, in apropierea frontierelor cu Irakul si Iranul, informeaza The Guardian. Autoritatile au declarat ca cele opt persoane si-au pierdut viata atunci cand autobuzul in care se aflau s-a lovit de o mina amplasata pe o sosea din apropiere de Durankaya. Membrii Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK) sunt suspectati ca ar fi amplasat explozibilul in apropierea minei.
Presedintele Venezuelei, Hugo Chavez a declarat, miercuri ca tara sa ar trebui sa solicite Statelor Unite sa extradeze un venezuelean condamnat in 2003, in urma unor atentate cu bomba, care a fugit la Miami si este in cautare de azil, informeaza Yahoo News. Chavez l-a numit pe Raul Diaz "terorist" in cadrul unei intalniri televizate a Cabinetului, spunand ca Venezuela este obligata sa solicite extradarea acestuia. Diaz sustine ca este nevinovat si ca nu a participat la bombardamentele din 2003 asupra Ambasadei Spaniei si consulatului columbian din Caracas, care s-a soldat cu ranirea a patru persoane.
Ministrul mediului din Israel, Gilad Eran a avertizat ca ar putea exista o ofensiva militara in Gaza, dupa ce militanti palestinieni au lansat cel mai sustinut atac pe teritoriul Israelului din ultimele 18 luni, informeaza Daily Telegraph. Avertismentul emis de un membru al cabinetului israelian vine dupa ce gruparile islamiste din Gaza, controlate de Hamas, au atacat sudul Israelului. Recent, cel putin 7 atacuri cu racheta au fost indreptate catre Israel, iar israelienii au lansat o serie de raiduri in raspuns.
Presedintele iranian, Mahmoud Ahmadinejad a criticat amenintarea cu noi sanctiuni impotriva tarii sale, miercuri, declarand ca Iranul poate supravietui si fara ajutorul Statelor Unite si a aliatilor sai,