După interviul luat lui Gh. Gheorghiu-Dej şi reportajul deranjant difuzat de CBS, lui Donald Schorr i s-a interzis accesul în România până în 1969, când a venit împreună cu ceilalţi ziarişti americani acreditaţi să relateze despre vizita lui Nixon.

In cartea Staying Tuned - My Life in Journalism (Mereu pe fază -Viaţa mea în gazetărie), Washington Square Press, 2001, o evocă într-un singur paragraf. După ce spune că Nixon a fost încântat văzând mulţimile care l-au întâmpinat, Daniel Schorr semnalează o bizarerie: câteva sute de studenţi chinezi fuseseră îndepărtaţi din Bucureşti ca să nu protesteze împotriva prezenţei preşedintelui american, „o ironie, deoarece Nixon a trimis prin Ceauşescu ceea ce trebuie să fi fost probabil primul mesaj către Mao Tze Dun, care a dus la «deschiderea» spre China din 1972".

Este un exemplu de sezisare a amănuntului caracteristic şi de concizie care ilustrează atât densitatea informaţiei din această carte, cât şi - mai ales - perspicacitatea şi expresivitatea reporterului care este în stare să spună în două vorbe cât alţii într-un volum. Am aflat amănunte pentru mine inedite ale unor evenimente despre care îmi închipuiam că ştiu tot ce este de ştiut. Schorr nu făcea „comentarii" decât dacă şi după ce obţinuse personal, direct de la sursă, informaţiile despre care emitea opinii. Dobândise încă din tinereţe faima de reporter norocos, dar norocul lui era rezultanta unei înzestrări speciale pentru această meserie. Avea şi fler, şi tupeu, şi prezenţă de spirit, şi perseverenţă, inspira încredere, ştia să-i ia pe oameni prin surprindere cu întrebări neaşteptate şi punea instantaneu lucrurile cap la cap trăgând concluzii care altora nu le-ar fi trecut prin minte.

Fiind aproape din întâmplare la Havana în timpul vizitei din 1960 a ministrului de Externe sovietic Mikoian, a reuşit să-şi introducă la re