Marele scriitor, semiotician [*] si ganditor italian Umberto Eco, a tinut un discurs cu ocazia inaugurarii noii Biblioteci din Alexandria in anul 2003. Acest discurs devenit probabil unul din cele mai importante eseuri al primei decade in noul mileniu. Eseul se numeste “Memoria Vegetala” si a fost publicat ca subiect central a unei carti tradusa si in limba romana.  Eco arata metamorfoza cunoasterii umane pastrate din generatie in generatie prin procesul scrierii. Metamorfoza de la tablitele de lut acoperite de hieroglife, pe care el le numeste “memorie minerala” si pana la papirusul si hartia moderna, adica exact procesul de migratie de la mineral (lutul, argila sau peretii piramidelor) spre memoria vegetala (celuloza papirusului sau a arborilor) transformata in hartie. Eco sustine ca noi ne aflam in etapa intoarceri la memoria minerala, avand in vedere ca de la circuitele calculatoarelor si pana la CD-ROM toate contin siliciu. In acest proces de reversibilitate, o mare parte din populatie isi va pierde sursele de informare si tezaurul cunoasterii se va diminua. Daca are sau nu Eco dreptate vom vedea, in orice caz acest proces exista si este unul care loveste cu putere si in presa scrisa.

Theophyle este autorul blogului Politeia.

Timp de un secol si ceva presa scrisa a fost principalul mijloc de informare al societatii. Ziarul, in formele lui diferite, a devenit in timp, in special in perioada de dupa cel de al doile razboi mondial, un obiect de larg consum. Formula – pretul ziarului plus bani incasati din publicitate, a sustinut tirajele si dat posibilitate presei sa se dezvolte si sa devina accesibila unor mase largi de cititori. Generatiile occidentale de dupa cel de al doilea razboi mondial, devenite “generatia X” americana (1961-1981), exact acea generatie care a trait perioada televizunii si care a fost prima care a vazut din sufragerie ororile