Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sindicatele vor continua protestele, programate din 20 septembrie

Publicat in Capital, duminică 19 septembrie 2010 ·

Protestele sindicaliştilor vor continua săptămâna viitoare, după ce reprezentanţii sindicatelor nu au reuşit să ajungă la niciun acord cu premierul Emil Boc în cursul întrevederii de sâmbătă, de la Palatul Victoria.Potrivit lui Aurel Cornea, preşedintele Federaţiei Sindicatelor Libere din Învatamânt (FSLI), discuţia cu primul ministru s-a rezumat numai la 'promisiuni deşarte sau nici măcar atât, în unele situaţii', iar vicepreşedintele CNSRL Frăţia, Marius Nistor, i-a

Protestele sindicaliştilor vor continua săptămâna viitoare, după ce reprezentanţii sindicatelor nu au reuşit să ajungă la niciun acord cu premierul Emil Boc în cursul întrevederii de sâmbătă, de la Palatul Victoria.

Potrivit lui Aurel Cornea, preşedintele Federaţiei Sindicatelor Libere din Învatamânt (FSLI), discuţia cu primul ministru s-a rezumat numai la 'promisiuni deşarte sau nici măcar atât, în unele situaţii', iar vicepreşedintele CNSRL Frăţia, Marius Nistor, i-a încurajat pe sindicalişti să participe în număr cât mai mare la mitingurile şi pichetările ce urmează să fie organizate zilele viitoare.

'Toate discuţiile de azi (sâmbătă - n.r.) au arătat foarte clar că premierul Emil Boc nu este dispus să cedeze sub nicio formă. Drept urmare, le cerem colegilor noştri, membrii de sindicat, indiferent de confederaţiile din care fac parte, să participe la acţiunile de protest, pentru că în momentul de faţă avem de-a face cu un Guvern care nu va ceda sub nicio formă, un Guvern care nu investeşte sub nicio formă în resursa umană, un Guvern care se consideră puternic având în spatele său o majoritate parlamentară, un Guvern care nu este interesat de ceea ce gândeşte majoritatea populaţiei', a declarat Nistor.

Potrivit calendarului anunţat de sindicate, CNSLR Frăţia va organiza unui miting de protest în Piaţa Constituţie din Capitală, miercuri, 22 septembrie

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Un bărbat cu cetăţenie siriană a dat foc unei uşi la Ambasada Israelului din Bucureşti, ameninţând că se autoincendiază / Precizările ambasadei

News.ro acum o ora
Un bărbat, cetăţean străin, a încercat să-şi dea foc la Ambasada Israelului din Bucureşti. El a dat foc uşii de acces, ameninţând că se va autoincendia, însă a fost imobilizat de către Brigada Antitero a Serviciului Român de Informaţii.

Bucureștiul, sub avertizare de ploi, grindină şi vijelii

Ziare.com acum 35 minute
Vremea va fi călduroasă în Capitală, cu disconfort termic în creştere, iar din a doua parte a zilei vor fi perioade cu înnorări, intensificări ale vântului, vijelii, grindină, averse şi descărcări electrice, potrivit prognozei speciale emise de Admi

UPDATE - Cei trei bărbaţi acuzaţi de uciderea omului de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner, trimişi în judecată / Doi dintre ei sunt în arest preventiv. În cazul celui de al treilea nu a fost identificat locul în care se ascunde

News.ro acum 28 minute
Ce trei bărbaţi acuzaţi de uciderea omului de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner, în noiembrie anul trecut, au fost trimişi în judecată pentru omor calificat, tâlhărie calificată, furt calificat şi conducere a unui vehicul cu număr fals de înmatricula

AEP: 18.978.908 de cetăţeni români sunt înscrişi în Registrul electoral, la 31 mai / Sunt cu 12.297 mai mulţi de la finalul lunii aprilie

News.ro acum 53 minute
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a anunţat că numărul cetăţenilor cu drept de vot înscrişi în Registrul electoral, la data de 31 mai, este de 18.978.908, fiind cu 12.297 mai mulţi faţă de ultima informare publică de la finalul lunii aprilie.

ANAF confirmă: Darul de la nuntă și botez nu se impozitează

HotNews acum o ora
Sursele de fonduri de natura darurilor de nuntă/de botez nu sunt venituri impozabile, nefiind supuse obligației declarării, susține ANAF într-un comunicat de presă. De altfel, același lucru a scris HotNews.ro și duminică. ANAFFoto: Hotnews / Florin

Florin Piersic a fost externat de la Spitalul „Foișor” din București

Press Alert acum 3 ore
Actorul Florin Piersic a fost externat luni de la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie și TBC Osteoarticular „Foișor”. Starea lui este favorabilă, potrivit medicilor, dar va trebui să se interneze într-o clinică de recuperare. „În dimineața zi

Proiectul de lege prin care fugarii sunt obligați să-și plătească cheltuielile de aducere în țară a fost promulgat de Președintele României

Ziua Constanta acum o ora
Proiectul de lege inițiat de Ministerul Justiției prin care fugarii sunt obligați să – și plătească cheltuielile de aducere în țară a fost promulgat de Președintele României Președintele României, Klaus Iohannis, a promulgat astăzi Legea pentru comp

Incendiu puternic la un centru comercial din București

HotNews acum o ora
Un incendiu a cuprins, luni după amiază, o clădire din Capitală în care funcţionează un magazin, o sală de fitness şi o sală de evenimente. Douăsprezece autospeciale ale pompierilor intervin, la ora transmiterii acestei ştiri incendiul fiind localiz

[P] Despre implementarea salariului minim european. 10 argumente cu implicații pentru România

HotNews acum 51 minute
Creșterea salariului minim în România este esențială pentru alinierea la reglementările europene, care recomandă ca acesta să reprezinte 50% din salariul mediu brut, asigurând astfel un nivel de trai decent pentru lucrători. Salariu minim european F

Comitetul Executiv al FRF: Data de desfăşurare a Supercupei României a fost modificată / Alte decizii al CEx

News.ro acum 53 minute
Comitetul Executiv al FRF a aprobat, luni, modificarea datei de desfăşurare a Supercupei României. Astfel, meciul dintre campioana FCSB şi câştigătoarea Cupei României, Corvinul Hunedoara, va avea loc la 4 iulie, în loc de 6 iulie. Decizia de modifi

Vremea

București
acum

32°
lun.

20°/32°
mar.

18°/31°
mie.

19°/30°
joi

19°/30°
Iasi
acum

29°
lun.

16°/29°
mar.

17°/30°
mie.

16°/26°
joi

17°/27°
Constanta
acum

31°
lun.

21°/31°
mar.

20°/24°
mie.

19°/28°
joi

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

20°
lun.

13°/23°
mar.

14°/24°
mie.

13°/23°
joi

14°/25°
Timisoara
acum

20°
lun.

16°/22°
mar.

14°/24°
mie.

14°/26°
joi

16°/29°