În preambulul mişcărilor sindicale anunţate pentru această săptămână, sămbătă reprezentanţii Guvernului s-au întâlnit cu cei ai Guvernului, pentru o încercare de negociere, în vederea găsirii unor soluţii agreate reciproc. Discuţiile nu au avut finalitatea scontată, pentru sindicate cel puţin, aşa că, de luni, vor reîncepe în forţă, inclusiv în Timiş, acţiunile de protest.
Negocieri fără rezultate notabile
Deşi discuţiile de sâmbătă dintre reprezentanţii confederaţiilor sindicale şi Guvern nu a avut rezultatul scontat, Guvernul a anunţat că îşi menţine disponibilitatea de a continua dialogul cu partenerii sociali, astfel încât să fie găsite soluţiile optime pentru problemele semnalate, ţinându-se însă cont şi de constrângerile bugetare actuale. În acest context, în cadrul negocierilor, prim-ministrul Emil Boc a declarat că variantele de lucru ale Legii salarizării unitare se raportează la resursele bugetare estimate pentru 2011, an pentru care masa salarială a fost stabilită la 39 miliarde lei.
“Primul-ministru s-a declarat în favoarea continuării dialogului într-o formulă care să corespundă acestor exigenţe şi care să permită totodată creşterea fondurilor alocate pentru dezvoltare şi investiţii, inclusiv prin asigurarea cofinanţărilor necesare absorbţiei banilor europeni alocaţi României. Miza pentru 2011 este absorbţia fondurilor europene şi susţinerea investiţiilor, ceea ce ne va permite menţinerea locurilor de muncă şi asigurarea unor salarii şi pensii corecte”, se arată în comunicatul Guvernului, referitor la discuţiile de sâmbătă.
Emil Boc i-a cerut ministrului Muncii, Ioan Botiş, să centralizeze sugestiile confederaţiilor sindicale privind soluţiile de îmbunătăţire a dialogului social la nivel de ministere şi s-a declarat de acord cu necesitatea întăririi inspecţiei muncii.
La finalul întâlnirii de sâmbătă de